monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO. Vijelia a desprins izolația de pe un bloc din Cluj-Napoca

Izolația de pe un bloc de pe strada Donath din Cluj-Napoca a căzut în urma vijeliei de duminică seara.

FOTO. Vijelia a „luat” izolația de pe un bloc din Cluj-Napoca.

 

 


Blocul avariat se află pe strada Donath, colț cu Tăietura Turcului. Aproape toată izolația a fost „smulsă” de vânt.

 


Pompierii au avut zeci de intervenții după furtuna de duminică seară, în Cluj-Napoca. Vântul a rupt zeci de copaci, blocând drumuri și a smuls chiar și acoperișul unei școli din cartierul Gheorgheni.

De asemenea, pompierii au fost solicitați pentru îndepărtarea arborilor căzuți din curtea Spitalului de Hematologie, având în vedere că aceștia blocau accesul ambulanțelor care ar fi putut să sosească cu urgențe medicale.


Două persoane au fost rănite și duse la spital, după ce au fost lovite de niște echipamente de construcție, luate de rafalele puternice de vânt.

Peste 150 de solicitări din partea clujenilor

„După manifestările meteo extreme înregistrate pe parcursul serii, au fost preluate de către ISU Cluj peste 150 de solicitări, venite din municipiul Cluj-Napoca, pentru înlăturarea arborilor doborâți, a acoperișurilor sau elementelor de construcție afectate sau privind avarii ale rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazului.


Astfel, au fost dislocate pentru a înlăturarea arborilor sau elementelor de construcții căzute peste autoturisme, locuințe sau instalații de distribuție a utilităților, 11 echipaje cu mijloace specifice (30 pompieri) din cadrul ISU Cluj, șapte echipaje ale Serviciului Spații Verzi din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca (28 de specialiști), opt echipaje din cadrul asociației CERT (20 de voluntari), precum și echipe specializate din cadrul furnizorilor de utilități.

Echipajele ISU Cluj au desfășurat peste 50 de intervenții, la care se adaugă cele ale Serviciului Spații Verzi și asociației CERT.
Pe parcursul nopții două echipaje SAJ au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate două persoane care au suferit contuzii în urma căderilor elementelor de construcții. Acesta prezentau afecțiuni ușoare, la evaluarea primară”, au transmis, luni dimineața, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.


CITEȘTE ȘI:

FOTO. Mașină DISTRUSĂ de un copac căzut, pe o stradă din Cluj-Napoca