monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tânăr din Cluj-Napoca, PRINS de polițiști în timp ce ridica un colet în care erau 4 kilograme de CANNABIS

Un tânăr de 26 de ani din Cluj-Napoca a fost prins de polițiști când ridica un colet în care se aflau patru kilograme de cannabis.

Tânăr din Cluj-Napoca, PRINS de polițiști în timp ce ridica un colet în care erau kilograme de CANNABIS

 

 


Coletul a fost expediat din Spania, prin intermediul unei firme de transport internațional, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bristrița-Năsăud.

 


Tânărul a ridicat coletul în data de 15 iunie, într-o stație de benzinărie din Cluj-Napoca.

„În urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit un bagaj, în care se aflau 4 pachete vidate, ce conţineau o substanţă vegetală de culoare verde. În urma analizelor de laborator, a rezultat faptul că este vorba de 4 kilograme de cannabis.


De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un dispozitiv de mărunţit tip grinder, mai multe fragmente de cannabis sub formă de muguri, două telefoane mobile, două cartele telefonice şi 1.600 de euro”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Tânărul din Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.


Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, potrivit DIICOT.

CITEȘTE ȘI:


Accident DUR cu trei mașini pe Aurel Vlaicu! O tânără, în stare GRAVĂ. GALERIE FOTO