Actualitate
ACCIDENT GRAV în Dej! Un bebeluș și mama lui, transportați la spital
Un copil de doar câteva luni a scăpat ca prin minune în urma unui accident grav petrecut în Dej.
O autospecială, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit în urma unui accident rutier produs pe strada Bistriței din municipiul Dej. Echipele de intervenție au găsit la fața locului un autocamion și o autoutilitară avariate, dar cu toți ocupanții iesiți din autoturisme.
Au fost consultați un copil de câteva luni și mama acestuia, de către salvatori la fața locului, fiind transportați la spital pentru investigații de specialitate. La evaluarea primară aceștia prezentau afecțiuni ușoare.
Pompierii au asigurat măsuri de siguranță la locul accidentului, au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au sprijinit personalul responsabil pentru eliberarea drumului în vederea reluării traficului rutier.
„Conform informațiilor furnizate, un conducător în vârstă de 22 de ani, din orașul Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, care se deplasa pe DN 17 din direcția Bistrița spre Dej la volanul unui autovehicul care tracta o remorcă, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 40 de ani, din municipiul Brașov.
În urma impactului, o femeie de 21 de ani, alături de un copil de 4 luni, pasageri în autovehiculul condus de tânărul de 22 de ani, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.