monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bani de la Primărie pentru rechizite, alimente și sprijin financiar pentru cei săraci

Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca urmează să voteze pentru acordarea a aproape 5.000.000 de lei pentru persoanele din medii defavorizate.

Bani de la Primărie pentru rechizite, alimente și sprijin financiar pentru cei săraci .

 

 


Pe masa consilierilor locali clujeni vor ajunge la ședința Consiliului Local de miercuri, 16 iunie, trei proiecte care prevăd acordarea unor fonduri în valoare totală de aproape 5.000.000 de lei, în vederea sprijinirii elevilor proveniți din familii defavorizate, acordării alimentelor gratuite pentru cei aflați în nevoie, dar și pentru acordarea unor ajutoare financiare din bugetul local, fundațiilor din Cluj care se dedică salvării celor nevoiași.

 


Unul dintre proiecte prevede acordarea sumei de 45.000 de lei de la bugetul pe anul 2021 al Direcției de Asistență Socială și Medicală, în vederea achiziționării de ghiozdane și rechizite pentru un număr de 450 de copii proveniți din familii defavorizate.

Alimente gratuite și bani pentru fundații

De asemenea, 500.000 de lei din bugetul pe anul 2021 al Direcției de Asistență Socială și Medicală, ar urma să fie investiți pentru implementarea Programului social „Alimente”, program care funcționează încă din anul 2013. 


Cel de-al treilea proiect prevede alocarea sumei de 4.234.980 de lei din bugetul pe anul 2021 al Direcției de Asistență Socială și Medicală, pentru acordarea de subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială. 

„Autoritățile publice locale trebuie să își asume responsabilitatea de a asigura protecție socială tuturor membrilor comunității, prin măsuri de prevenire a excluziunii sociale, în baza principiilor generale pe care se întemeiază sistemul de asistență socială, respectarea demnității umane, solidaritatea socială ori nediscriminarea”, se arată în documentele proiectului de hotărâre, puse la dispoziție de municipalitate.


Pachete cu alimente, de Paște și Crăciun

Programul social „Alimente” a demarat în Cluj-Napoca în 2013 și urmărește să vină în sprijinul familiilor și persoanelor singure cu o materială precară, familii și persoane marginalizate social sau aflate în situații de risc de marginalizare ori excluziune socială. Prin program, persoanele din categoriile menționate primeau în anul demarării proiectului, pachete cu alimente în valoare de 32 de lei, cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun. 

Începând din anul 2018, persoanele vulnerabile au primit tichete sociale în valoare de 100 de lei, iar anul trecut, au fost oferite pachete în valoare totală de peste 350.000 de lei. În acest an, Primăria estimează că va fi nevoie de suma de 500.000 de lei în vederea desfășurării programului.


100 de lei pentru rechizitele elevilor

În ceea ce privește programul menit să sprijine elevii proveniți din familii defavorizate, Primăria estimează că un număr de 450 de copii vor primi un ajutor în valoare de câte 100 de lei, în vederea achiziționării de ghiozdane și rechizite, necesare participării la cursuri. 

„În virtutea principiului egalității de șanse, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca au asigurat cadrul necesar promovării unor măsuri de intervenție pentru diminuarea abandonului școlar în rândul elevilor proveniți din familii care nu își pot asigura în condiții optime nevoile de bază (...), familii care se află sub limita sărăciei sau la limita acesteia”, se arată în proiectul de hotărâre. 

Programul se desfășoară anual pe raza municipiului Cluj-Napoca, începând cu anul 2005, în evidențele Primăriei figurând 450 de copii care se încadrează criteriilor stabilite prin proiect, astfel, fiind alocată și în acest an suma de 45.000 de lei pentru program.

Peste 20 de asociații vor primi ajutor de la Primărie

Prin proiectul privind acordarea de subvenții asociațiilor și fundațiilor cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, s-a propus ca în acest an, un număr de 24 de asociații, respectiv 40 de unități de asistență socială, să beneficieze de sprijin din partea Primăriei, suma estimată ca fiind necesară fiind de aproximativ 4.235.000 de lei, bani care fac parte din bugetul anului curent al Direcției de Asistență Socială și Medicală. 

În cadrul ședinței Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, care va avea loc miercuri, 16 iunie, consilierii vor vota cu privire la adoptarea celor trei proiecte de hotărâre, în funcție de votul acestora, urmând ca sumele menționate să fie alocate persoanelor provenite din medii defavorizate.

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Educației a lansat ordonanța prin care elevii rămân fără transport gratuit. Ce se întâmplă cu elevii săraci?