monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cîțu, replică pentru directorul Untold: „Evenimente ca Untold sau Neversea pot avea loc doar după 1 august”

Premierul Florin Cîțu i-a dat replica directorului Untold Edy Chereji, care a vorbit duminică despre nemulțumirea sa în ceea ce privește modul în care sunt reglementate festivalurile. Evenimente mari ca Untold și Neversea se pot organiza după 1 august.

Cîțu, replică pentru directorul Untold: „Evenimente mari ca Untold pot avea loc după 1 august”

 

 


Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat luni că este posibilă organizarea unor evenimente, chiar şi concerte, înainte de 1 august, dar a precizat că desfăşurarea unor festivaluri mari precum Untold sau Nerversea poate fi luată în calcul ulterior acestei date.

 


„Până acum vorbeam de 1 august - acum am putea să avem evenimente, chiar şi concerte înainte de 1 august. Vorbim de 1 iunie, 1 iulie. Deci cred că lucrurile arată mai bine decât arătau acum două săptămâni, din acest punct de vedere”, a afirmat premierul, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

Pe de altă parte, premierul a subliniat că desfăşurarea festivalurilor mari ar fi posibilă abia după 1 august, menţionând că a discutat acest aspect cu organizatorii Untold și Neversea.


„Noi vorbeam de acele festivaluri după 1 august. Deci toată discuţia pe care am avut-o de fiecare dată cu organizatorii a fost că vom avea aceste festivaluri după 1 august. În acest moment vorbim de tipuri de concerte, ce se poate face până la 1 august şi acestea sunt condiţiile pe care le-am luat în calcul până la 1 august. După 1 august sper să discutăm de alte evenimente. (...) Eu am spus din primul moment, şi când am discutat la Cluj şi când am discutat pe litoral şi erau acolo reprezentanţii celor de la Untold, că putem să vorbim de evenimente mari - şi Nervesea şi Untold - după 1 august”, a precizat Cîţu.

Condițiile de organizare a concertelor și festivalurilor

Guvernul a adoptat vineri, 14 mai, modificarea hotărârii de prelungire a stării de alertă prin care se renunţă la mai multe restricţii începând cu data de 15 mai, printre care eliminarea portului măştii în spaţii deschise neaglomerate şi a restricţiilor de circulaţie pe timpul nopţii. 


Momentan, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. 

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore.


Directorul festivalului Untold: „Normele sunt imposibil de aplicat” 

Edy Chereji, directorul festivalurilor Untold și Neversea, a vorbit duminică, 16 mai, la Antena 3 despre situația în care au fost puși organizatorii de evenimente de modul în care au fost reglementate festivalurile. Normele pe care trebuie să le respecte organizatorii de festivaluri sunt imposibil de implementat, susține directorul Untold. Acestea au făcut ca șansele ca Untold și Neversea să aibă loc să fie extrem de mici. 

Organizarea festivalurilor ar trebui să se facă luând în calcul rata incidenței și rata vaccinării anti-COVID-19. 

„În primul rând faptul că după luni de zile după ce noi am fost invitați în grupul de lucru și am făcut propuneri concrete despre cum se pot relua evenimentele, am primit o serie de norme care nu prea au legătură cu ceea ce am propus noi și cu normalitatea. O să vă dau și câteva exemple: în primul rând relansarea activității noastre depinde de incidența cazurilor și de campania de vaccinare, două lucruri pe care nu le controlăm. Activitatea noastră este culcată de aceste două aspecte. Apoi există o serie de norme care sunt cu totul și cu totul imposibil de implementat la un eveniment”, a explicat Edy Chereji. 

Totodată, fiecare participant trebuie să respecte distanțarea socială de doi metri, iar festivalul nu poate să dureze mai mult de o zi, susține directorul Untold. 

Mai multe detalii despre acest subiect aici: 

Șanse extrem de mici ca Untold să mai aibă loc. Directorul festivalului: „Normele sunt imposibil de aplicat”

CITEȘTE ȘI:

Electric Castle se amână pentru anul 2022! Organizatori: „Autoritățile nu ne-au oferit un scenariu real”