Actualitate
Cum vine Provident în întâmpinarea clienților care au nevoie de un împrumut? (P)
IFN-urile, instituții financiare nebancare precum Provident Financial România, sunt una dintre modalitățile prin care o mare parte dintre românii care nu ar avea altfel acces la produse financiare pot investi în planurile și nevoile lor prin împrumuturi mai mici ca valoare și cu o durată mai scurtă.
Astfel, produselor acestui tip de instituții financiare sunt gândite pentru a veni în întâmpinara nevoilor românilor cu venituri medii și sub medie. Sumele împrumutate sunt, de cele mai multe ori, destinate renovării locuinței, achiziționării de bunuri în locuință, dezvoltării și formării profesionale sau acoperirii unor cheltuieli neprevăzute.
Provident Financial România este o IFN cu o activitate de peste 15 ani în România, timp în care a deservit peste 1,3 milioane de clienți din toate colțurile țării. Mulți dintre clienții Provident sunt la prima interacțiune cu un serviciu financiar și nu au istoric de creditare, ceea ce, de multe ori, nu îi face eligibili pentru un împrumut la o bancă.
Provident susține incluziunea financiară și socială tocmai prin crearea unui istoric de creditare pentru aproape 40% dintre clienți atunci când iau un credit de la această companie și, astfel, au acces, pe viitor, la oferte financiare mai ieftine. Mai mult, Provident are o forță de vânzări formată din aproape 1.500 de persoane, care pot ajunge la clienți din toate colțurile țării, indiferent de infrastructura rutieră sau dezvoltarea zonei.
În acest sens, pe lângă posibilitatea solicitării online a unui imprumut prin transfer bancar, Provident a lansat, în momentul intrării pe piața din România, în premieră, serviciul opțional și auxiliar de gestionare la domiciliu a creditului, disponibil pentru oricine. Contra cost, un reprezentant al companiei se va deplasa la adresa indicată de către client, indiferent de condițiile meteorologice sau de zona în care acesta locuiește, pentru a-i înmâna personal banii în maximum 48 de ore.
Vizita inițială, cât și vizitele ulterioare, pentru colectarea ratelor periodice, se vor desfășura în condiții de maximă siguranță anti COVID-19!
Unul dintre lucrurile importante, care definește în mare parte modul cum Provident își desfășoară activitatea, este faptul că reprezentanții de vânzări ai companiei nu sunt doar membri ai comunităților în care activează, ci unii dintre ei sunt foști clienți.
De asemenea, condițiile de eligibilitate minime oferă posibilitatea multor români să acceseze produse financiare, chiar și acelora care nu sunt incluși în ofertele altor instituții financiare. Pentru a lua un împrumut de la Provident, de exemplu, nu ai nevoie de garanți sau garanții.
Practic, ai nevoie de două acte și un număr de telefon valabil pentru a aplica pentru un împrumut Provident. Actul de identitate trebuie să indice faptul că ești o persoană majoră, cu cetățenie română și adresă de domiciliu/reședință pe teritoriul României. La rândul său, adeverința de salariu sau talonul de pensie trebuie să demonstreze că dispui de un venit fix lunar.
Alternativ, în locul adeverinței de salariu sau al talonului de pensie, compania poate obține, la cererea ta, un raport privind veniturile tale (în urma interogării în baza de date a ANAF).
Iar pentru că fiecare împrumut are povestea sa, la Provident poți să alegi între creditul Standard (sume între 500 și 20.000 de lei, rate fixe săptămânale, venit minim de 300 de lei/lună) și împrumutul STAR (sume între 6.000 și 15.000 de lei, rate fixe lunare, venit minim de 1.300 de lei/lună).
Pentru siguranța clienților, aprobarea oricărui credit rapid Provident se bazează pe principiul creditării responsabile. Drept urmare, compania acordă împrumuturi după o analiză prealabilă a fiecărei cererei, astfel încât rata să fie sustenabilă, iar clientul să nu se împovăreze financiar.
Și fiindcă împreună cu Provident.ro rezolvi totul mai ușor, acum poți opta, la alegere, inclusiv pentru o Asigurare de Viață și Accidente la încheierea oricărui contract de creditare.
Pentru solicitări și mai multe detalii, sună la unul dintre numerele cu tarif normal 021 9877 / 021 275 75 75. Alternativ, poți completa formularul online disponibil pe site-ul instituției, iar un reprezentant al acesteia te va contacta în cel mai scurt timp.