Actualitate
„Un ac mic pentru om, un pas mare pentru omenire!” - campanie de informare și de încurajare a vaccinării
InfoTrafic, radioul care se aude în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca, lansează o campanie de informare și de încurajare a vaccinării COVID-19, în colaborare cu Prefectura Cluj.
Campania include materiale audio difuzate în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca, unde se ascultă programele InfoTrafic. Aceste materiale conțin informații despre centrele de vaccinare COVID-19 din apropierea fiecărei stații de autobuz.
Campania se desfășoară sub sloganul ”Un ac mic pentru om, un pas mare pentru omenire!” și își propune să încurajeze clujenii să se informeze în ceea ce privește centrele de vaccinare.
Amintim că municipiul Cluj-Napoca se află pe locul întâi în țară, exceptând Bucureștiul, în ceea ce privește numărul de persoane aflate pe listele de așteptare pentru vaccinare. Totuși, unele centre de vaccinare au suficiente locuri libere, în timp ce altele au liste de așteptare cu mii de persoane.
InfoTrafic – Radioul de pe strada ta! este un post de radioficare care emite din anul 2005 în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca, informând publicul călător despre evenimente, spectacole, știri de interes public din orașul Cluj-Napoca.
În ultimul an, InfoTrafic a alocat un spațiu semnificativ pentru informarea corectă a cetățenilor în contextul pandemiei de coronavirus, desfășurând mai multe campanii de comunicare și educare a publicului. Am pus gratuit la dispoziția autorităților locale și naționale acest mijloc de comunicare pentru a transmite mesaje, atenționări și informări privind respectarea normelor sanitare și a regulilor de distanțare socială în perioada pandemiei.