monitorulcj.ro Menu
Actualitate

RECORD de decese la Cluj! 14 morți în ultimele 24 de ore și peste 100 de pacienți la ATI

14 persoane au decedat în județul Cluj în ultimele 24 de ore în urma infecției cu noul coronavirus. În ultima zi, au fost confirmate 385 de noi cazuri, iar la secțiile ATI, numărul pacienților este de peste 100.

14 morți în ultimele 24 de ore la Cluj, din cauza COVID-19.

În județul Cluj, în ultimele 24 de ore, 385 de persoane au fost confirmate cu COVID-19, iar 14 persoane au decedat. Numărul pacienților internați la secțiile ATI din județ a depășit 100.

În ultima zi, la Cluj au fost efectuate 1.966 de teste, din care 1.015 diagnostic grupe de risc, 498 teste efectuate la cerere și 453 teste rapide. Până în acest moment, în total s-au realizat 445.796 de teste, la nivelul județului Cluj. 101 persoane sunt internate momentan la secțiile ATI ale spitalelor clujene.


Totalul persoanelor decedate în Cluj este de 692 din care 14 au murit răpuși de COVID doar în ultimele 24 de ore. În acest moment, în spitalele din județ sunt internați 714 pacienți, din care 650 din județul Cluj. Totalul celor vindecați și externați este de 2.157, din care 1.669 din județul Cluj.

Rata incidenței cazurilor COVID-19 în județul Cluj a ajuns în acest moment la 6,40 la mia de locuitori.