monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Doi soți din Cluj și-au cumpărat un apartament cu 70.000 de euro și s-au trezit cu podeaua prăbușită

Doi soți din Cluj au fost înșelați de un agent imobiliar cu mult timp în urmă. După 6 ani, Judecătoria Cluj-Napoca a decis ca cei doi soți să primească despăgubiri de 80.000 de euro.

Doi soți din Cluj și-au cumpărat un apartament cu 70.000 de euro și s-au trezit cu podeau prăbușită

 

 


Doi oameni din comuna Apahida, județul Cluj au fost înșelați de un agent imobiliar. Ei și-au cumpărat un apartament de 70.000 de euro, iar după ce și-au achitat toate ratele au observat cum casa lor se „prăbușește”.

 


Cei doi soți au cumpărat apartamentul în 2008, iar pentru acele vremuri, când piața imobiliară nu era atât de ridicată, ei au plătit un preț destul de piperat pentru un apartament care este la 20 de kilometri de Cluj-Napoca, transmite Libertatea.

Casa „nouă” era de fapt o construcție veche renovată

În 2014, cei doi și-au achitat toate ratele, podeaua casei s-a prăbușit. În acel moment cei doi oameni și-au dat seama că au fost înșelați, iar materialele folosite la construcție de foștii proprietari nu erau cele prezentate și clădirea „nouă” era de fpat o extensie a unei case mai vechi, mai notează sursa citată.


Revoltați, cei doi soți au depus o plângere la Poliție și au cerut detalii de la Primăria Apahida despre casa în care s-au mutat. Așa au descoperit că apartamentul lor era făcut într-o sconstrucție veche, iar casa era fără etaj, doar că oamenii au ridicat un etaj pentru a-l transforma într-un mic bloc.

Autoritățile locale le-au dat autorizație pentru dărâmarea casei, însă ei nu au ținut cont de asta și au extins clădirea, chiar dacă acest lucru nu a fost unul benefic.


Despăgurbiri de 80.000 de euro și 10 luni închisoare

Cazul a ajuns până la Judecătoria Cluj-Napoca, fiind găsită și vechea propietară care a fost acuzată de înșelăciune și a fost condamnată la 10 luni de închisoare, chiar la începutul acestui an. De asemenea, fosta propietară trebuie să achite 80.000 de euro familiei care a cumpărat imobilul: 70.000 prețul pe care l-au plătit pentru apartament, iar 10.000 de euro deprecierea valorii bunului cumpărat.

Apartamentul va trece înapoi pe numele fostei propietare, după ce aceasta va achita suma de 80.000 de euro. Sentinţa a fost însă contestată de proprietara imobilului, iar dosarul urmează să fie soluţionat de magistraţii Curţii de Apel Cluj.  


CITEȘTE ȘI:

Casă de pe vremea comunismului, la preț de „ultimă generație”. Ei o numesc „vilă” și o vând la 900.000 de euro. GALERIE FOTO