monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum va fi vremea luni și marți?

Luni, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil la deal şi la munte, dar cu înnorări în zonele joase, mai ales din sudul şi estul ţării. Îndeosebi dimineaţa şi noaptea, cu precădere în regiunile extracarpatice, local va fi ceaţă, asociată izolat cu burniţă sau fulguială.

Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni.La Bucureşti, vremea va fi rece. Cerul va prezenta înnorări, iar dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade.Marţi, vremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil la deal, la munte şi în vestul ţării, dar va prezenta unele înnorări în restul teritoriului. În zonele joase, în special din regiunile extracarpatice, va fi ceaţă asociată cu chiciură şi izolat cu burniţă. Vântul va sufla în general slab.Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, mai scăzute în depresiuni.