monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Protest împotriva noilor restricții! Peste 100 de clujeni vor ca sălile de sport să rămână deschise. VIDEO/FOTO

Clujenii au ieșit în stradă pentru a protesta față de noile restricții care duc la închiderea sălilor de sport și de fitness.

Peste 100 de clujeni au protestat împotriva restricțiilor în Piața Unirii! Ei vor sălile de sport deschise. VIDEO/FOTO

 

 


Peste 100 de clujeni au protestat azi în Piața Unirii din Cluj-Napoca, începând cu ora 18:00 față de noile restricții care duc la închiderea sălilor de sport. Oamenii prezenți la protest au făcut o serie de fandări și genuflexiuni ca semn de protest.

 


Protestatarii consideră că această măsură este una absură pentru că ai nevoie de sport pentru a avea o viață cât mai sănătoasă. Protestul este intitulat „Mișcare pentru libertate” și s-a desfășurat în Piața Unirii.

„Pe 28 martie va ieși lumea să protesteze închiderea sălilor. Haideți să facem o mișcare comună și să protestăm față de toate restricțiile abuzive create de globaliști. Împreună, chiar dacă nu vom fi mulți la început, lumea va prinde curaj dacă ieșim noi primii. Haideți frați și surori să ne facem prezența auzită și văzută! Duminică de la ora 18:00 în Piața Unirii!”, au anunţat organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.


Sălile de sport și de fitness s-au închis azi, 28 martie, potrivit ultimelor restricții date de Guvern pentru toate localitățile care depășesc rata de incidență de 4 la mia de locuitori.

Municipiul Cluj-Napoca are rata de infectare COVID-19 de 7,09, ceea ce înseamnă că începând de astăzi, 28 martie, toate sălile de sport și de fitness se închid până când situația epidemiologică va fi mult mai bună.


Noile restricții au dat peste cap oamenii. În Cluj, circulația va fi permisă doar până la ora 20:00, iar magazinele se vor închide la ora 18:00 în weekend. În timpul săptămânii, circulația va fi permisă până la ora 22:00, iar magazinele vor funcționa până la ora 21:00.

Sursă foto/ video: instagram Andrei szotak


CITEȘTE ȘI:

Sălile de sport și fitness SE ÎNCHID în Cluj-Napoca! Clujenii vor face sport la bazele sportive sau acasă