monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A fost inaugurat zborul Cluj-Londra Heathrow. 14 noi destinații-cheie în Europa de pe Aeroportul Cluj. VIDEO

Zborul Cluj-Londra Heathrow a fost inaugurat vineri, 26 martie, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Directorul aeroportului a spun că acesta a fost un zbor istoric pentru Cluj.

A fost inaugurat zborul Cluj-Londra Heathrow

 

 


14 noi destinații-cheie în Europa se introduc în Orarul de Vară 2021, rute care pornesc de pe Aeroportul Cluj.

 


Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj și compania aeriană Blue Air au lansat vineri, 26 martie 2021, o nouă rută: Cluj-Napoca - Londra Heathrow. Conexiunea cu importantul hub european, reprezintă o premieră pentru Aeroportul Internațional Cluj, facilitând accesul pasagerilor la numeroasele conexiuni oferite spre întreaga lume. 

Au trecut aproape 15 ani de la primul zbor Blue Air de pa Aeroportul Cluj, iar vineri au lansat o nouă rută care a marcat un „moment istoric”, potrivit directorului aeroportului David Ciceo.


Primul zbor Londra Heathrow de pe Aeroportul Cluj, un moment istoric

David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” a declarat vineri, 26 martie, că lansarea primului zbor Londra Heathrow reprezintă un moment istoric atât pentru baza aeriană, cât și pentru Cluj.

„Este un moment istoric pentru Aeroport Internațional Cluj este un moment istoric pentru județul Cluj, avem primul zbor de Heathrow. Este un moment foarte important și pentru reluarea traficului, un semn a renașterii aviației pe Aeroportul din Cluj. Compania Blue Air începe de astăzi 4 zboruri pe săptămână - Londra Heathstrow”, a declarat David Ciceo.


Lansarea acestui zbor a însemnat un debut al activității de pe Aeroportul Cluj. Mai multe zboruri vor porni de la Cluj, cu toate că unele zboruri au mai fost amânate pentru sfârșitul lunii aprilie din cauza „motivelor comerciale” sau a restricțiilor:

„Vom avea foarte multe zboruri cu companiile. Lufthansa va relua zborurile de Munhen începând din luna aprilie. Compania Wizz Air o să reia mai multe zboruri. Din păcate, din motive comerciale unele au fost amânate pentru sfârșitul lunii aprilie. Dubai a fost amânat pentru 1 mai.


Blue Air are foarte multe destinații. Unele au fost amânate din cauza restricțiilor. De exemplu, Paris Charles de Gaule s-a amânat din cauza restricțiilor din Franța. Rugăm pasagerii să verifice restricțiile, să verifice rezervările, să țină legătura strâns cu companiile aeriene. Chiar dacă se amână foarte multe destinații care au fost suspendate, chiar dacă se amână unele destinații noi, să știți că fiecare zbor contează mult și încet încet vom relua activitatea”, a adăugat directorul Aeroportului Cluj.  

Directorul Ciceo a anunțat că o companie aeriană va avea zboruri regulate spre Lisabonal, o nouă destinație în acest an.

„Compania High Sky care își va baza un avion pe aeroportul Cluj va avea zboruri regulate spre Lisabona și, de asemenea, spre Dublin. Lisabona va fi o noutate în acest an, nu am mai avut. Este primul zbor regulat în Portugalia. Acest zbor este un triunghi: București - Cluj - Londra Heathrow. De la București sunt 90 și ceva de pasageri, de la Cluj peste 30 de pasageri. Este un început, este un grad de încarcare bun, combinat cu București”, a explicat David Ciceo.

Orar de zbor  

Destinația Londra Heathrow – data de debut 26 martie 2021 :

Zile de operare: luni, miercuri, vineri duminică

Program de operare:
-    Cluj (CLJ) 17:00 – Londra Heathrow (LHR) 18:05
-    Londra Heathrow (LHR) 18:55 – Cluj (CLJ) 01:15

Traficul de pasageri a fost lovit puternic de pandemia de COVID-19, dar cu toate acestea Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj face eforturi permanente pentru a implementa cele mai bune practici de recuperare a traficului de pasageri de înainte de pandemie.

„Creșterea operațiunilor de zbor desfășurate de către Blue Air, precum și noutățile pe care acest operator le aduce rețelei de rute disponibile pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor pe toate segmentele de trafic - respectiv trafic business, etnic sau turistic - și oferă opțiuni atractive de călătorie la prețuri accesibile”, se arată într-un comunicat al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Primul zbor low-cost care leagă Clujul de Londra Heathrow

Ildiko Kiss, Cabin Crew la Blue Air, a declarat că noua rută reprezintă primul zbor low-cost care leagă Clujul de Londra Heathrow.

„Suntem tare bucuroși să lansăm primul zbor low-cost care a legat vreodată Clujul de Londra Heathrow. Este această nouă rută, nou zbor, este în linie cu direcția Blue Air de a opera de pe principalele aeroporturi din Europa. Ne axăm pe economisirea timpului și a banilor clienților noștri, iar prin introducerea noilor zboruri de pe baza Cluj ne dorim să oferim pasagerilor cele mai bune opțiuni de a călători, pe principalele aeroporturi din Europa”, a declarat Ildiko Kiss.

Prețurile pentru acest zbor sunt „acceptabile pentru buzunarele tuturor”: 

„Acum avem niște tarife promoționale și acceptabile pentru buzunarele tuturor pasagerilor. Avem 15 destinații noi pe aeroporturile principale din Europa și prețurile încep de la 10 euro, care au și taxa inclusă și o modificare gratuită a datelor”, a adăugat Ildiko Kiss.

Destinații Blue Air de la Cluj-Napoca în 2021

Blue Air operează în prezent două rute regulate de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, spre București Otopeni și Dublin, la care se alătură destinația Londra Heathrow începând de vineri, 26 martie 2021.  

Blue Air va introduce 13 rute noi în Orarul de Vară 2021 care vor conecta Clujul cu destinații-cheie din Europa, pe lângă Londra Heathrow. Noile destinații care vor fi operate de la Cluj sunt:

Destinație și dată de debut:

Barcelona – din 3 aprilie 2021
Amsterdam - din 18 aprilie 2021
Paris Charles de Gaule - din 19 aprilie 2021
Madrid – din 1 iunie 2021
Stuttgart – din 1 iunie 2021
Milano Linate – din 2 iunie 2021
Hamburg – din 2 iunie 2021
Larnaca – din 3 iunie 2021
Bruxelles Zaventeem – din 4 iunie 2021
Koln – din 4 iunie 2021
Roma Fiumicino – din 4 iunie 2021
Burgas – din 20 iunie 2021
Constanța – din 21 iunie 2021

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească potrivit numărului de pasageri transportați, cu un model de business Ultra - Low – Cost (ULC) și cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor.  

Zborurile sunt deja disponibile spre vânzare, iar mai multe detalii privind acestea puteți regăsi  accesând site-ul www.flyblueair.com