monitorulcj.ro Menu
Actualitate

EXCLUSIV. Un bărbat și-a dat jos pantalonii în fața copiilor într-un parc din Cluj. Polițiștii l-au pus la pământ. VIDEO

Un bărbat din Turda și-a dat jos pantalonii de față cu niște copii într-un parc din Grigorescu, Cluj-Napoca. Polițiștii clujeni l-au urmărit și l-au pus la pământ prin lovituri de baston.

EXCLUSIV. Un bătrân și-a dat jos pantalonii în fața copiilor într-un parc din Cluj. Polițiștii l-au pus la pământ. VIDEO

 

 


Un cititor monitorulcj.ro ne-a informat că polițiștii au pus la pământ un bărbat prin lovituri de baston. Bărbatul și-ar fi dat pantalonii jos în fața copiilor într-un parc în cartierul Grigorescu, langa stația de autobuz Iancu de Hunedoara.

 


După ce l-au pus la pământ, polițiștii l-au încătușat pe bărbat și l-au dus cu mașina la secția de Poliție.

monitorulcj.ro a luat legătura cu purtătorul de cuvânt IPJ Cluj care a declarat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani din Turda, cu un comportament indecent.


Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală de specialitate din cauza comportamentului său agresiv.

„La data de 26 martie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 5 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că într-un parc din cartierul Grigorescu, o persoană de sex masculin săvârșește fapte obscene.


La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat care manifesta un comportament indecent. Polițiștii i-au solicitat bărbatului să se legitimeze, moment în care, acesta ar fi încercat să se sustragă.

S-a procedat la urmărirea bărbatului, fiind ajuns la scurt timp, imobilizat și condus la sediul poliției.  La sediul poliției, cel în cauză a fost identificat, stabilindu-se că este un bărbat de 57 de ani, din municipiul Turda.


Deoarece bărbatul manifesta un comportament agresiv, polițiștii nepunând comunica cu el,  a fost solicitat un echipaj SMURD, care l-a transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a declarat pentru monitorulcj.ro IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Cartierul Iris, ca un ghetou: „Ne-au rugat să punem camere video ca să nu le mai fie bătuți și amenințați copiii”

 

INCIDENT INCREDIBIL în cel mai mare parc din Cluj-Napoca. Un COPIL a fost mușcat de un CÂINE de rasă