monitorulcj.ro Menu
Actualitate

32 de kilometri de asfalt nou pe Drumul Bistriței! CJ a recepționat lucrările

Drumul Bistriței are 32 de km de asfalt nou. Lucrările au costat peste 50 de milioane de lei, bani primiți de la UE.

Asfalt nou pe drumul Bistriței

 

 


Consiliul Județean Cluj anunță că a recepționat lucrările de reabilitare și modernizare, pe fonduri europene, a loturilor 1 și 2 ale drumului județean 109 Răscruci–Borșa–Vultureni–Așchileu, limită cu județul Sălaj. Lungimea totală a drumului este de aproximativ 32 de km, iar valoarea lucrărilor depășește suma de 51.000.000 de lei.

 


„Toți cei care vor tranzita zona se vor convinge de faptul că, la finalul unor lucrări de mare anvergură, acest drum județean arată impecabil și se prezintă în condiții excelente de circulație. E un nou exemplu legat de felul în care, folosiți cu înțelepciune, banii europeni pot contribui la dezvoltarea unor întregi zone și pot asigura un plus de bunăstare în comunitățile locale”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Peste 51 de milioane de lei, valoarea lucrărilor

Reabilitarea drumului prezintă importanță strategică și turistică, fiind parte componentă a proiectului european „Drumul Bistriței”. Proiectul a constat într-o serie de lucrări complexe, în profunzimea drumului, de la fundație până la așternerea celor două straturi de covor asfaltic, după cum informează Consiliul Județean Cluj.


Valoarea totală a investiției a fost de 51.232.712 lei fără TVA, din care 98% au provenit din finanțarea europeană asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

CITEȘTE ȘI


Ce drumuri județene au fost asfaltate în Cluj, în 2020? Sute de kilometri de asflat turnați