monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Filarmonica de Stat „Transilvania”, în continuare fără manager

Nici unul dintre candidați pentru funcția de manager al Filarmonicii de Stat „Trasilvania” nu a luat „notă de trecere la concursul organizat de Conisliul Județean Cluj.

Filarmonica de Stat „Transilvania”, în continuare fără manager

 

Probleme în găsirea unui nou manager au fost încă din toamna lui 2020 când Marius Tabacu, managerul Filarmonicii din Cluj timp de 13 ani, a încetat din viață. Inițial, numit la conducerea instituției, ca director interimar, a fost Cătălin-Ioan Nistor, membru al Corului Filarmonicii.


 

El a activat, până în prezent, în partida de bas. Cătălin Nistor a fost și managerul interimar al Şcolii Populare de Arte Cluj, instituție care aparține tot de Consiliul Județean Cluj.


Din cauza unor nemulțumiri aduse la adresa acestei schimbări în conducerea instituției, Cătălin Nistor a solicitat Consiliului Județean Cluj încetarea raporturilor de muncă. A urmat apoi la conducere Rareș Sângeorzan, propus de sindicatul din cadrul Filarmonicii de Stat Transilvania.

S-a exprimat însă dorința ca la conducerea instituției să vină un manager care să fie permanent, motiv pentru care s-a organizat concurs.


La concursul de proiecte de management organizat pentru Filarmonica de Stat „Transilvania”, s-au înscris cinci candidați.

În urma desfășurării primei etape, cea de analiză a proiectelor de management depuse, niciun candidat nu e reușit să obțină nota minimă prevăzută de lege, respectiv 7. Astfel, notele primite în cadrul primei etape de către cei cinci candidați înscriși, sunt 6.17, 5.73, 6.17, 6.73 și 6.53.


Concursul va fi reulat

Notarea s-a făcut în baza criteriilor și subcriteriilor de notare a proiectelor de management aferente concursului, propuse și aprobate de comisie.

Componența comisiei de concurs a fost următoarea:


Președinte: Vákár István-Valentin– Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj;

Membri: Diana Asinefta Moș – Rectorul Universității Naționale de Muzică București;

Doru Orban – Managerul Filarmonicii Arad.

În această situație, conform prevederilor legale în vigoare, procedura de concurs pentru ocuparea postului de manager în cadrul Filarmonica de Stat „Transilvania” va fi reluată în termen de 30 de zile de la afișarea rezultatelor, transmite CJ Cluj.

Articol scris de Sarah GHERMAN