monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lașitate mizerabilă. Directorul Muzeului de Artă nu-și asumă programarea soției pentru vaccinare anti-COVID. De vină e... o angajată.

Directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Lucian Nastasă Kovacs, și-a cerut scuze pentru că a încercat să o vaccineze pe soția sa mult mai devreme, pe locurile rezervate angajaților instituției, însă nu și-a dat demisia, gest normal în alte țări, în care politicieni sau alți funcționari publici au încălcat legea.

Lucian Năstasă Kovacs este directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca

 

 


Directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca și-a cerut scuze pentru că a încercat să o bage la vaccinare pe soția sa, printre angajații instituției, dar a dat vina pe contabila care s-a ocupat de listele de vaccinare. Nici nu s-a pomenit despre o demisie, deși în alte cazuri de acest gen, funcționarii din alte țări au demisionat.

 


Lucian Nastasă Kovacs, directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, și-a introdus soția pe listele de vaccinare cu prioritate a angajaților din Consiliul Județean, chiar dacă ea nu este angajată a instituției.

Lucian Nastasă Kovacs a încercat să profite de funcția pe care o deține în instituţia de cultură clujeană și să își „strecoare” soția pe acele liste, deoarece angajații din Consiliul Județean intrau cu prioritate la vaccinarea anti-COVID.


Vaccinare pe pile la Cluj-Napoca

Șeful Muzeului a recunoscut că a dorit să se imunizeze în același timp cu soția sa, și prin urmare a „rugat-o” pe contabila instituției să o treacă pe soția sa, Annamaria Nastastă Kovacs, pe aceeași listă de vaccinare. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca este subordonat Consiliului Judeţean Cluj, astfel că angajaţii acestei instituţii s-au putut programa pentru vaccinare în această etapă a 2-a.

Lucian Nastasă Kovacs are avantajul de a se vaccina cu prioritate, deoarece intră înetapa a doua de imunizare, ca angajat în subordinea Consiliului Județean, doar că nu s-a mulțumit de acest avantaj și a încercat să o „strecoare” și pe soția sa. Între timp, zeci de mii de români lucrează în domenii cu risc mult mai mare de infectare, cum ar fi cafenele și restaurante, lanțuri de magazine, furnizori de utilități etc., dar sunt nevoiți să aștepte etapa a 3-a de vaccinare.


Șeful muzeului aruncă toată vina în „curtea” angajatei

Chiar dacă și-a cerut scuze în public pentru gestul său, conducerea muzeului a transmis către presa locală o „declarație publică” prin care managerul Lucian Nastasă Kovacs își exprimă „profundul regret”, dar, în același timp, dă vina pe contabila care nu a putut refuza rugămințile șefului de a trece pe cineva dinafara instituției pe listele pentru vaccinare.

„Managerul Muzeului de Artă din Cluj își exprimă profundul regret pentru incidentul semnalat de presa locală, în ceea ce privește posibila includere a unor persoane străine pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.
Totodată, a fost luată în discuție conduita persoanei care se ocupă de înregistrarea angajaților Muzeului de Artă pe respectiva platformă, constatându-se în acest context inabilitatea de a gestiona sarcina de serviciu încredințată.
În aceste împrejurări, managerul instituției asigură că pe viitor asemenea evenimente nu se vor mai repeta”, a transmis conducerea Muzeului de Artă Cluj-Napoca.


Cu alte cuvinte, Lucian Nastasă Kovacs nu își asumă greșeala făcută, ba chiar dă vina pe un subaltern. Scuzele „mărețe” pe care le-a transmis presei locale au venit în contextul în care acest subiect a ajuns și în atenția consilierilor județeni, care au cerut lămuriri.

Pe lângă aceste scuze, era de așteptat o demisie din funcție, dar vina a aruncată în „grădina” angajatei care nu a îndrăznit să spună „Nu” unui superior.

Terenuri, apartamente, casă de vacanță și un venit anual de peste 200.000 de lei!

Declarația de avere a lui Lucian Nastasă Kovacs arată că veniturile sale pe an se ridică la suma de 214.446 de lei, bani care îi primește în fiecare an în mână :

Academia Română, filiala Cluj- 112.873 Ron
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj- conducere doctorat – 26.282 Ron
Universitatea București- comisii concurs - 555 Ron
Muzeul de Artă Cluj- indemnizație manager - 67.891 Ron
Editura Didactică și Pedagogică- drepturi proprietatea intelectuală - 3333 Ron
Institutul pentru Studierea Minioralităților Naționale- drepturi proprietatea intelectuală - 1560 Ron
Institutul Cultural Român - drepturi proprietatea intelectuală - 1302 Ron
Universitatea de Medicină Târgul Mureș - drepturi proprietatea intelectuală- 650 Ron

De asemenea, în declarația sa de avere din 2020 se regăsesc și trei terenuri intravilane, care au peste 700 de metri pătrați fiecare:

Mănăstireni județul Cluj - 900mp – cumpărat în 2006
Mănăstireni județul Cluj - 700 mp - cumpărat în 2006                      
Mănăstireni județul Cluj - 700 mp – cumpărat în 2012

Tot în declarația de avere a directorului Muzeului de Artă din Cluj-Napoca se găsesc și două apartamente: unul în Cluj de 46,43 de metri părtați care este cumpărat, și un apartament în Iași de 62 de metri pătrați, pe care l-a moștenit în anul 2019. Bineînțeles că nu putea să lipsească o casă de vacanță la Mănăstireni care are 90 de metri pătrați, plus încă o casă de locuit în aceeași localitate de 102 metri pătrați.

În ceea ce privește mașinile pe care le deține, Lucian Nastasă Kovacs a declarat că are doar două mașini: un Hyundai Elantra din 2012 și o Toyota Rav 4 din 1995. Șeful muzeului a declarat că are doar două conturi de depozit bancar la Banca Transilvania, în valoare de doar 3.300 de lire.

Cât despre soția sa, Annamaria Năstasă Kovacs ea apare la secțiunea „Venituri din activități independente” cu un câștig anual de 28.772 de RON (brut).

În alte țări, scuzele au venit la „pachet” cu demisii

Şeful statului major al armatei spaniole, generalul forţelor aeriene Miguel Angel Villarroya și-a dat demisia după ce s-a vaccinat fără a avea dreptul aceasta. Generalul militar are 63 de ani, deci nu intra în etapa de vaccinare care era în defășurare în Spania. Mai mulţi membri ai statului major sunt acuzaţi în acest raport că au primit fără să aibă dreptul o primă doză de vaccin.

Pe lângă militari, responsabili politici din diferite partide au primit şi ei prima doză de vaccin, fără a face parte nici ei dintr-un grup prioritar. Manuel Villegas, un consilier regional pentru sănătate din Murcia, a făcut parte din grupul oamenilor care s-au vaccinat deși nu a avut dreptul, fapt pentru care a fost constrâns să demisioneze.

La început de ianuarie, șeful Agenției Suedeze de Protecție Civilă, Dan Eliasson a demisionat după ce a fost criticat pentru că a mers să își viziteze fiica în Insulele Canare, într-o perioadă în care vizitele în alte țări nu erau recomandate. Chiar dacă Dan Eliasson nu a încălcat o lege, ci o recomandare, furia populației l-a făcut să demisioneze din funcție.

Un alt caz de demisie a fost și în cazul lui Phil Hogan, comisarul european pentru comerț care a renunțat la funcție după ce în luna august a anului trecut, a încălcat restricțiile impuse și a partcipat la o petrecere de 800 de persoane.

David Clark, ministrul Sănătății din Noua Zeelandă, a demisionat după ce a încălcat de mai multe ori regulile de autoizolare. Noua Zeelandă este cunoscută ca fiind una dintre cele mai responsabile țări în perioada pandemiei.

Un caz asemănător s-a lăsat cu demisii chiar și în Mongolia. Premierul Ukhnaagiin Khurelsukh și-a anunțat demisia după ce o femeie și un nou născut au fost transferați de la un spital la altul fără încălțăminte și echipament de protecție. Chiar dacă autoritățile și-au exprimat public toate regretele față de cele întâmplate, demisiile au venit pe bandă rulantă: Yangugiyn Sodbaatar, viceprim-ministru, șeful Comisiei Extraordinare de Stat pentru combaterea coronavirusului, și Togtmol Munkhsaikhan, ministrul Sănătății.

În România nimeni nu demisionează!

În timp ce în alte țări funcționarii publici își asumă greșelile și își dau demisia, în România oamenii doar spun public cât e mult regretă cele întâmplate, iar apoi caută alți vinovați. Un alt caz asemănător a fost și în Călărași, când primarul a sărit rândul şi s-a vaccinat împotriva COVID-19, deşi România era încă în prima etapă a campaniei, în care se imunizau doar cadrele medicale. Acesta a postat pe o reţea de socializare momentul vaccinării.
Edilul nu considera că ar fi o problemă că s-a vaccinat într-o etapă a campaniei în care au avut acces, în mod normal, doar angajații din sistemul medical. De altfel, el a postat pe Facebook o fotografie din momentul vaccinării.

CITEȘTE ȘI:

FOTO. Aglomerație la porțile școlilor, în Cluj-Napoca. Părinții s-au înghesuit să își aștepte copiii