Actualitate
Ghenă de gunoi din Gheorgheni, FOCAR de INFECȚIE. Locuitorii sunt disperați: „Tot curățăm dar continuă să arunce”
Locuitorii de pe o stradă din cartierul Gheorgheni se plâng de mizeria creată la un punct de colectare selectivă și spun că, deși curăță constant, în jurul ghenei sunt aruncate mereu noi deșeuri, inclusiv din construcții.
Ghena este situată pe strada Azuga, numărul 4-6, din cartierul clujean Gheorgheni, iar noi și noi deșeuri voluminoase, inclusiv mobilier și deșeuri din construcții sunt aduse cu mașinile și lăsate în apropierea ghenei de gunoi, arată clujenii care trăiesc în zonă.
Locuitorii spun că, deși au desfășurat voluntar acțiuni de curățare a zonei, gunoaiele continuă să apară în apropierea ghenei, iar vinovații sunt de negăsit.
„Tot timpul e vraiște acolo, lângă acel tomberon”, arată un locuitor.
„Mereu curățăm la ghena de gunoi, plus scările din spatele gunoiului. Le-am zis să nu mai arunce și m-au amenințat. Vin cu mașina și răstoarnă gunoaie, doar dacă îi prinde și le da amendă sau le confiscă mașina altfel...”, a mărturisit alt locuitor.
Poliția locală va face verificări
Biroul de Presă al Primăriei Cluj-Napoca a transmis Monitorulcj.ro că Poliția locală a fost trimisă la fața locului pentru verificări și va lua măsurile care se impun.
„Colegii de la Poliția locală vor merge să vadă care este situația din teren și vor lua măsuri”, a transmis reprezentantul mass-media al Primăriei Cluj-Napoca.
De asemenea, în postarea de pe grupul de Facebook unde a fost postată imaginea, managerul orașului Gheorghe Șurubaru, a întrebat care este adresa și a promis că se va face curățenie.
CITEȘTE ȘI
Brantner a adunat gunoaiele în timp record pe strada Răsăritului după reclamațiile făcute de clujeni