monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Românii care nu se vaccinează ar putea fi refuzați în avioane, stadioane sau locul de muncă

Campania de vaccinare a început pe 27 decembrie în România, dar mulți români sunt sceptici și refuză vaccinarea.

Românii care nu se vaccinează ar putea fi refuzați în avioane, stadioane sau locul de muncă

 

 


Multe cadre medicale au refuzat vaccinarea în etapa zero a procesului desfășurat la nivel național și trendul se menține și în următoarele etape. Chiar dacă vaccinarea nu este obligatorie, cei care refuză să o facă ar putea înfrunta o serie de restricții. Mai multe companii au dat de înțeles că vor solicita certificatul de vaccinare angajaților, în timp ce anumite companii de zbor vor să se ferească de infectarea cu COVID-19 și ar putea accepta doar clienți vaccinați.

Posibile restricții pentru românii care nu se vaccinează

- Nu vor putea intra în restaurante
- Nu vor putea călătorii cu avionul
- Nu vor putea intra în anumite țări
- Nu vor putea munci în anumite firme
- Nu vor avea acces la concerte și spectacole
- Nu vor putea participa la meciurile de fotbal, dar și alte competiții sportive


În România s-au vaccinat până în prezent peste 125.000 de persoane, fiind efectuate între 15-20.000 de vaccinări pe zi în ultimele zile. Capacitatea de vaccinare urmează să crească în etapa a 2-a de vaccinare, atunci când vor fi deschise și mai multe centre.