monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Petrecere cu zeci de persoane, „spartă” de polițiști. Amenzi de 25.500 de lei și dosar penal pentru organizator

O petrecere la care au participat 26 de persoane s-a încheiat cu amenzi de zeci de mii de lei și dosar penal pentru organizator.

Petrecere cu zeci de persoane, „spartă” de polițiști. Amenzi de 25.500 de lei și dosar penal pentru organizator

 

Polițiștii au întrerupt o petrecere dintr-un club din Capitală, la care participau 26 de persoane, iar organizatorului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Inițial, polițiștii au fost sesizați că o persoană ar fi fost sechestrată.


 

„În dimineața de 27.12, în jurul orei 04.00, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 10 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că la o adresă din zona sa, într-o societate comercială ( club) se află o persoană lipsită de libertate în mod ilegal. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști, care în urma verificărilor efectuate, au identificat persoana în cauză și au stabilit că cele sesizate nu se confirmă”, transmite IGPR.


Organizatorul s-a ales cu dosar penal

Polițiștii au constatat, însă, că în club era în desfășurare o petrecere, la care participau 26 de persoane.

„Polițiștii au dispus închiderea evenimentului și sancționarea contravențională a tuturor participanților, cuantumul amenzilor fiind în valoare de 25.500 lei. Pe numele organizatorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, anunță Poliția Română.


CITEȘTE ȘI

Reguli STRICTE de Crăciun și Revelion la Cluj. Prefect: „Dacă se organizează petreceri, vom intra peste ei”