monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ucigaș de animale la Cluj! Polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenție

Un câine a fost spânzurat în localitatea Copăceni din județul Cluj. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenție.

Ucigaș de animale la Cluj! Polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenție

 

 


Polițiștii municipiului Turda efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

 


„În fapt, la data de 9 decembrie, în cursul serii, o persoană a sesizat polițiștii cu privire la faptul că în localitatea Copăceni a fost găsit un câine spânzurat.

Trupul animalului a fost predat reprezentanților Universității de Stiințe Agricole și Medicina Veterinară pentru necropsie.


În continuare sunt derulate verificări în vederea stabilirii stării de fapt și luarea tuturor măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.

Poliția animalelor

În luna octombrie, s-a înființat  Poliția Animalelor, care are structuri în toate județele, unde funcționează 488 de angajați și 88 de medici veterinari. Această măsură a fost implementată de Guvern prin Ordonanță de Urgență, iar scopul ei este de a interveni de urgență în salvarea animalelor.


Polițiștii pot intra în locuință, fără aprobarea proprietarului, în cazul în care animalul e pus în pericol.

Pe lângă dreptul polițiștilor de a intra în casele persoanelor fizice fără ca aceștia să accepte acest lucru, se oferă și dreptul de a pătrunde în sediile persoanelor juridice. Chiar și fără ca reprezentantul legal să accepte acest lucru.


CITEȘTE ȘI:

O femeie a omorât un urs după ce a încercat să ajungă la păsările din curte