monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dosarul nuclear iranian: raportul AIEA „agravează preocupările”

Raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) 'agravează serios' preocupările comunităţii internaţionale privind natura programului nuclear iranian, a afirmat miercuri Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei UE Catherine Ashton, informează AFP, citată de Agerpres.

„Noul raport al AIEA agravează serios preocupările actuale privind natura programului nuclear iranian deoarece pune accentul în special pe informaţia coroborată de AIEA privind eventuale dimensiuni militare ale programului nuclear iranian”, a declarat purtătoarea de cuvânt.Raportul AIEA se bazează pe informaţii „coerente şi credibile”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a dnei Ashton, care este de asemenea negociatoarea grupului celor şase (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie, Germania) privind dosarul nuclear iranian.