monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cascada Niagara va fi iluminată de culorile drapelului românesc cu ocazia zilei de 1 Decembrie

Tricolorul României va fi proiectat pe cascada Niagara cu ocazia Zilei Naţionale a României. Momentul va putea fi urmărit online.

Cascada Niagara va fi iluminată de culorile drapelului românesc cu ocazia zilei de 1 Decembrie

 

 


Cascada Niagara va fi iluminată în culorile drepelului românesc pe 1 Decembrie, în onoarea Zilei Naţionale a României. Acest lucru se întâmplă în urma demersurilor făcute de Ambasada României la Ottawa.

 


Tricolorul va fi proiectat pe apele cascadei Niagara marți, între orele 21:45-22:00, iar momentul poate fi urmărit live pe www.cliftonhill.com. Reprezentanții emisiunii TV „Noi Românii” vor difuza momentul în toată Canada pe canalul OMNI, potrivit accentmontreal.com.

Cascada Niagara este un ansamblu format din trei căderi de apă situate la graniţa dintre Canada şi SUA. Pe teritoriul american, în statul New York, se află American Falls şi Bridal Veil Falls, iar în Canada, în Ontario, se află Horseshoe Falls, cea mai mare şi mai spectaculoasă dintre cele trei.


În 2017, Niagara a fost iluminată în semn de solidaritate pentru românii

Anul trecut, o româncă ce se afla în vacanță în Canada, a primit acordul ca tricolorul românesc să fie reflectat pe cascada Niagara cu ocazia Zilei Naționale a României.

În februarie 2017, când erau proteste masive în România împotriva corupției, Niagara canadiană a fost iluminată cu drapelul României în semn de solidaritate pentru sutele de mii de oameni care au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva modificării legii grațierii.


CITEȘTE ȘI:

S-au aprins luminile la Cluj! Locurile în care poți să vezi instalațiile Lights On. FOTO