monitorulcj.ro Menu
Actualitate

10 tiruri încărcate cu lemne tăiate ilegal, s-au transportat zilnic timp de 6 ani din Apuseni. GALERIE FOTO

În urma documentărilor sale, Mihai Goțiu, senator USR Cluj, susține că din pădurile Munților Apuseni s-au transportat, în ultimii 6 ani, aproximativ 3.100 de tiruri încărcate cu lemne tăiate ilegal.

10 tiruri încărcate cu lemne tăiate ilegal, s-au transportat zilnic timp de 6 ani din Apuseni. GALERIE FOTO

 

 


Parlamentarul clujean Mihai Goțiu, a solicitat Gărzii Forestiere Cluj, date privind controalele efectuate în pădurile gestionate de ocoalele private și publice, în localitățile din Alba și Cluj.

 


Conform răspunsului primit, autoritățile au constatat, în urma controalelor efectuate de Garda Forestieră Cluj și ITRSV, că din pădurile respective lipsește un volum de 570.000 de mc de lemn, între anii 2013-2019. „Adică, aproximativ 95.000 de mc în fiecare an”, scrie Goțiu într-o postare pe Facebook.

În Galeria FOTO atașată acestui articol regăsiți poze de la locul faptei și cu răspunsul primit de Mihai Goțiu, de la Garda Forestieră Cluj.


10 tiruri încărcate cu lemne tăiate ilegal din Apuseni PE ZI

Așadar, timp de 6 ani s-ar fi efectuat aproximativ 3.100 de transporturi de lemne tăiate ilegal, din pădurile Munților Apuseni.

Asta ar însemna că în fiecare zi lucrătoare, incluzând zilele de sâmbătă, în pădurile din zonă s-au tăiat ilegal lemne în masă, cât pentru 10 tiruri încărcate:


„Pentru a înțelege mai exact dimensiunea hoției, la un volum de 30 mc/transport (adică un TIR foarte bine încărcat), asta se traduce printr-o medie de aproximativ 3.100 de transporturi ilegale pe an. Altfel spus, în fiecare zi lucrătoare, inclusiv sâmbăta, timp de șase ani (!), din pădurile din zonă au plecat cel puțin câte 10 TIR-uri pline cu lemne tăiate ilegal!”, a mai scris omul politic.

În răspunsul primit de la Garda Forestieră Cluj, este menționat doar lemnul descoperit din urma controalelor făcute de autorități. Controalele s-au efectuat pe raza pădurilor gestionate de Ocolul Silvic Privat Horea Apuseni, Ocolul Silvic Privat Vlădeasa Huedin și Ocoalele Silvice (Romsilva) Beliș, Huedin și Someșul Rece.


În urma controalelor au fost sesizate parchetele de pe lângă Judecătoria Huedin, Tribunalul Cluj și DNA Cluj, dar se lasă praful încet peste unele dosare, mai vechi de 7 ani.

Politicianul susține că ar fi descoperit și alte tăieri ilegale, în această vară, dar și în toamnă, pe Valea Someșului Rece. Ar exista cioate ale altor tăieri ilegale, mai recente, ale altor tăieri ilegale din păduri.

Sursă foto: Mihai Goțiu

CITEȘTE ȘI:

DNA-ul Pădurilor, RESPINS de Curtea Constituțională: „Mafia pădurilor să nu se bucure!”

 

Un parlamentar clujean susține că a fost amenințat cu moartea de un pădurar-VIDEO