Actualitate
Un adolescent SE ZBATE ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE. A fost internat pentru o operație banală.
Un tânăr de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost internat în spital pentru a fi operat de apendicită. Ce s-a întâmplat?
Tânărul de 14 ani ar fi avut o reacție adversă la medicamentația administrată pacienților înainte de anestezie.
Acesta a fost programat joi pentru o banală operație de apendicită la Spitalul Clinic „Căi Ferate”, din Pașcani. În timp ce medicii îl pregăteau pentru operație, băiatul a suferit un stopcardiorespirator, conform BZI.
Medicii l-au resuscitat și au chemat elicopterul SMURD pentru a-l transfera de urgență la Spitalul „Sf. Maria” din Iași. Băiatul a ajuns la spital în comă.
Medicii nu cred că își va reveni
În momentul de față, băiatul este ținut în viață de aparate, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele sale de revenire. În urma unor investigații, medicii au stabilit că băiatul pare sănătos, astfel că sunt efectuate cercetări amănunțite pentru a se afla de ce a intrat în stop cardiorespirator.
Totuși, rezultatul analizelor va veni abia după 12 zile, iar medicii speră să nu fie prea târziu.
CITEȘTE ȘI:
O femeie de 75 de ani a CĂZUT într-o fântână de 15 metri adâncime