Actualitate
„U” Cluj, doar egal pe terenul celor de la Metaloglobus București
Universitatea Cluj și Metaloglobus București au remizat, 0-0, în etapa cu numărul 5 din Liga a 2-a, într-un meci disputat la marginea Capitalei.
Cele două formații au oferit un meci modest și doar zgomotul produs de un fan care a bătut tot meciul într-o tobă improvizată i-a ținut în priză pe telespectatori.
Metaloglobus a dominat prima repriză a jocului și a avut câteva incursiuni în jurul porții apărate de Vlad Muțiu. Ovidiu Herea a fost principalul om de atac al formației bucureștene, dar cu toate astea tabela a rămas nemodificată după primele 45 de minute. Fostul fotbalist de la Rapid a fost blocat în două rânduri de Vlad Muțiu în urma unor șuturi trimise din interiorul careului de 16 metri.
Costel Enache a operat mai multe modificări în debutul reprizei secunde, iar acest lucru a adus o mică schimbare în jocul celor de la Universitatea Cluj. Una dintre puținele ocazii ale clujenilor a avut loc în minutul 56, atunci când Golan a centrat dintr-o loviutră liberă din stânga, Gavrilaș a ieșit pe sub minge, însă Telcean reluat cu capul, incredibil, din 5 metri, practic respingând spre centru, în loc să trimită pe poartă pentru a înscrie în poarta goală.
Metaloglobus avea să domine și ultimele minute ale jocului, fiind la un pas să marcheze în două rânduri. În minutul 83, Claudiu Herea a prins un șut bun, din întoarcere, din voleu, de la 22 de metri central, însă Muțiu a reținut fără probleme. Vlad Muțiu a fost la un pas să își îngroape echipa în finalul jocului. Muțiu plonjeazat în față și boxat prost, ușor în stânga, iar de acolo Lungu, care reluat cu capul pe lângă bară, prin spatele porții, deși poarta era goală.
Metaloglobus rămâne coșmarul lui „U” Cluj în Liga a 2-a și după acest joc. Pe lângă cele două victorii din sezonul trecut ale bucureștenilor în fața clujenilor, cele două echipe s-au mai întâlnit de alte două ori, în ediția 2018/2019 a Ligii 2, când „U” Cluj, care era o nou-promovată și avea să joace și să piardă barajul de promovare cu FC Hermannstadt, se impunea cu 2-0 pe Cluj Arena cu Metaloglobus, iar în Capitală câștiga cu 1-0.
„U” Cluj ocupă locul 9 în clasamentul din Liga a 2-a după remiza cu Metaloglobus, dar echipa clujeană are un meci în plus disputat față de mai multe echipe.
Au evoluat echipele
Metaloglobus: Gavrilaș – Iul. Ciubotaru, D. Lung, Caramalău, Al. Coman – Mino Sota, Andr. Lungu – Ciocâlteu (Andr. Ionescu 73′), Cl. Herea, Gab. Matache (Ct. Ion 73′) – Ov. Herea (cpt.)
Rezerve: Nedelcovici – Covalciuc, Andr. Sava, Gavîrliță, Ed. Vraciu
Antrenor: Gabriel Manu
”U” Cluj: Muțiu – Inacio Miguel (Laur. Rus 85′), Telcean, Luchin, Neciu – I. Filip, Bg. Barbu (Negrean 46′) – Meșter (Mâneran 60′), Golan, Nic. Pîrvulescu (Taub 60′) – Gavra (cpt.)(Goga 71′)