Actualitate
Un tânăr a fost prins fără permis, după ce a furat o mașină și s-a răsturnat cu ea
Un tânăr de 18 ani a furat o mașină și s-a răsturnat cu ea. Polițiștii îl cercetează pe băiat pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere, dar și de furt.
Azi dimineață Poliția din Beclean a dispus să îl rețină pe băiat pentru 24 de ore deoarece conducea fără permis și este cercetat pentru furt în scop de folosință, potrivit Dej24.
Vineri noaptea, polițiștii au intervenit în jurul orei 02:00, deoarece a fost efectuată o sesizare la 112 a unui accident rutier. Acesta a avut loc pe drumul național 17.
Ajunși la fața locului, nu era nimeni în împrejurimi, doar o mașină deteriorată, înmatriculată în județul Bihor. Autoturismul era răsturnat în afara părții carosabile.
După câteva investigații, polițiștii locali l-au găsit pe șoferul mașinii avariate în localitatea Șintereag, tânărul de 18 ani din Beclean.
Tânărul ar fi condus mașine din Beclean spre Bistrița, iar în localitatea Șintereag s-ar fi întâmplat un accident. Băiatul ar fi acroșat un camion care venea din sens opus. După acest lucru, și-a continuat deplasarea, dar după scurt timp și-a pierdut controlul și s-a răsturnat.
În cursul zilei de astăzi, băiatul este reținut în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. El va fi prezentat instanței și propus spre arestare preventivă, iar cercetările vor continua.
CITEȘTE ȘI:
Incidente suspecte la barierele CFR din Cluj! Șoferii fac manevre „mortale”, prinși între bariere!
Un biciclist a fost găsit mort într-o râpă adâncă de 6 metri