monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj-Napoca oferă cele mai bune servicii online din România!

Cluj-Napoca oferă cele mai bune servicii online din România. Bucureștiul se află în coada clasamentului.

cluj-napoca-ofera-cele-mai-bune-servicii-online-din-romania

 

 


Cluj-Napoca oferă cele mai bune servicii online, potrivit profesorilor Universității Babeș-Bolyai după o evaluare a guvernării electronice din orașele din România. Bucureștiul se află în coada clasamentului.

Printr-o evaluare recentă a implementării și eficenței guvernării în România, realizată de specialiștii Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB, s-a constatat că orașul Cluj-Napoca oferă cele mai bune servicii online. Ei au făcut un index de evaluare a serviciilor online oferite cetățenilor și companiilor.


„Pentru a măsura progresele în implementarea guvernării electronice la nivel local, am creat un index de evaluare a serviciilor online (în principal servicii front-office) oferite cetățenilor și companiilor.

Cu instrumentul nou creat am evaluat paginile de web oficiale ale orașelor și municipiilor din România. Indexul are 47 de indicatori, împărțiți în cinci categorii, fiecare cu o anumită pondere în nota finală: Ergonomie (15%), Conținut (25%), Servicii online (25%), Participare și implicarea cetățenilor (20%), Securitatea și protecția datelor personale (15%). Punctajul maxim care putea fi obținut este de 100.


Scorurile prezentate trebuie înțelese doar ca o fotografie de moment, care poate fi influențată de factori trecători (de pildă, o serie de orașe sunt în proces de actualizare a site-urilor, ceea ce face ca, în momentul evaluării, o parte din servicii să nu fie disponibile). De asemenea, au fost punctate doar serviciile funcționale în momentul vizitării de către evaluatori a site-ului”, a explicat Nicu Urs, prodecanul FSPAC.

CITEȘTE ȘI:


În continuă creştere chiar şi în perioade de criză: ARRK Engineering mărește departamentul Electronics & Software din Cluj-Napoca

 

Clujul se află în topul celor mai bogate județe din România