monitorulcj.ro Menu
Actualitate

32 de elevi infectați cu COVID-19 în Cluj. La câte cazuri se închide o școală?

S-au înregistrat încă 7 cazuri de ieri până astăzi în rândul elevilor din Cluj. În total acuma sunt 32 de cazuri confirmate cu noul coronavirus în județ.

32-de-elevi-infectati-cu-covid-19-in-cluj

Au crescut cazurile de COVID-19 în rândul elevilor din Cluj. În momentul de față sunt înregistrați 32 de elevi infectați din 22 de unități de învățământ. În rândul profesorilor s-au înregistrat 14 cazuri din 13 unități școlare, potrivit prefectului, Mircea Abrudan.

La câte cazuri se închide o școală?

La 3 cazuri înregistrate, unitatea de învățământ se poate închide iar elevii vor face online cursurile. Iar la un caz înregistrat, clasa respectivă își va muta activitatea în mediul online. Decizia de a se închide unitatea de învățământ este infulențată de mai mulți factori, potrivit prefectului.


În cazul Colegiului Național George Coșbuc, unde s-au înregistrat 4 infectări cu noul coronavirus în două clase diferite, s-a luat decizia de a spuspenda cursurile fizice timp de 14 zile doar pentru cele două clase.

Deși au apărut informații potrivit cărora directorul liceului a vrut să trimită toți elevii acasă, Mircea Abrudan a specificat faptul că această decizie nu trebuie luată personal ci trebuie avizul organismelor abilitate în acest sens.


Cele trei scenarii

Scenariul verde

Constă în desfășurarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice. Se vor lua măsuri de organizare a orarului, a spațiilor din unitățile de învățământ și a rutelor de circulație a elevilor și a personalului.


Școlile din localitățile care  rata incidenței este mai mică decât un caz la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, unitățile vor merge pe scenariul verde.

În funcție de resursele disponibile, va fi încurajată utilizarea formei electronice a manualelor și a materialelor auxiliare și se va reduce la minimum transmiterea de materiale în format fizic între elevi și cadrele didactice.


Scenariul galben

Constă în desfășurarea cursurilor cu prezența fizică parțială a elevilor și a cadrelor didactice și online parțial. Cei care sunt în clasele terminale, atât la învățământul liceal cât și gimnazial, vor participa zilnic la cursuri cu prezentă fizică.


Școlile din localitățile care au rata de incidență de 1-3 cazuri la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, unitățile vor merge pe scenariul galben.

Scenariul galben presupune atât prezență fizică cât și online a elevului. Mediul online totuși este baza acestui scenariu, elevii vor fi nevoiți să fie prezenți si pe platformele online impuse de unități. Pentru o organizare eficientă se va ține cont de condițiile locale.

Pentru reducerea contactului inutil între elevi, îndeosebi în orașele mari, cu număr maxim de elevi la clasă, este recomandabilă împărțirea claselor în jumătăți fixe, fără posibilități de „transfer”.

Scenariul roșu

Constă în desfășurarea cursurilor complet online. Prin urmare atât elevii cât și cadrele didactice vor folosi instrumente pentru mediul online, toate temele și lecțiile fiind încărcate pe platformă.

Școlile din localitățile care au peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, unitățile vor merge pe scenariul roșu.

CITEȘTE ȘI:

Patru elevi cu COVID-19, la Colegiul George Coșbuc. Activitate SUSPENDATĂ pentru 14 zile, în două clase

 

25 de elevi pozitivi de COVID-19 confirmați la Cluj!