monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fără ÎNTÂRZIERI pe Aeroportul Cluj: au început lucrările la noua CALE DE RULARE. Când va fi dată în folosință?

Au demarat lucrările pentru o nouă cale de rulare pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Fără ÎNTÂRZIERI pe Aeroportul Cluj. Au început lucrările la noua cale de rulare. Când va fi dată în folosință?

 

 


O nouă cale de rulare se construiește pe Aeroportul Internațional Cluj. Potrivit directorului Aeroportului Cluj, David Ciceo, principalul avantaj pe care călătorii îl vor resimți după finalizarea lucrărilor este eliminarea întârzierilor provocate de restricțiile impuse pe actuala cale de rulare, dată în folosință în urmă cu mai bine de jumătate de secol în urmă.

 


„Au început lucrările la calea de rulare, este o cale de rulare total nouă, paralelă cu pista. Pentru a realiza această lucrare din calea de rulare veche, fosta pistă de decolare-aterizare, se demolează aproximativ 700 de metri și de asemenea va fi o bretea de legătură între platforma de lângă terminal și noua pistă. Ceea ce vedeți este prima etapă, breteaua „India”, care va face legătura între pistă și calea de rulare. Întreaga lucrare are termen de realizare 9 luni, dar bineînțeles, în cazul în care sunt condiții nepotrivite în această iarnă, perioada se va extinde. Este o lucrare de 73 milioane de lei, din care 28 de milioane vom avea fonduri nerambursabile, fonduri europene.

Este o lucrare foarte importantă - până acum, calea de rulare era fosta pistă, care a fost construită în 1968, foarte deteriorată, făceam eforturi pentru menținerea ei în exploatare. De asemenea, din cauza uzurii și degradării, la anumite ore de vârf, erau restricții și anul trecut au fost întârzieri din această cauză. Noua pistă asigură condițiile fără restricții, nu vom mai avea costuri pentru întreținere și va asigura condiții corespunzătoare pentru revenirea traficului la normal”, a declarat David Ciceo.


50% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului este finanțată din fonduri europene, iar restul de 50%, din bugetul Aeroportului Internațional Cluj.

Constructor: „Societatea Napoca își va respecta datele contractuale”

Dan Canta, directorul general al SC Napoca SA, firma care construiește noua cale de rulare, i-a promis directorului aeroportului că vor fi respectate termenele prevăzute în contract. Societatea Napoca a mai derulat și alte lucrări pe Aeroportul Internațional Cluj, printre care și pista de aterizare și decoalre și lucrări de reparație și întreținere la actuala cale de rulare.


„Este un moment foarte important pentru Aeroportul Cluj și pentru județul Cluj. Este poarta de intrare în partea de vest a României și faptul că Aeroportul Cluj a reușit să atragă fonduri europene pentru realizarea acestei investiții absolut necesară în rularea cât mai în siguranță a aeronavelor este un lucru extraordinar. Întotdeauna, când îți faci lucrările pe fonduri europene este foarte bine.

Din punct de vedere al Societății Napoca, noi suntem acasă. Am executat pista, am executat platforme de garare și acum executăm ce am reparat de câteva ori, pentru că altfel nu se putea rula pe aceste căi de rulare, fosta pistă de aterizare-decolare. Știm ce avem de făcut, știm cum trebuie făcut și vă asigur, domnule director, că Societatea Napoca își va respecta datele contractuale semnate cu dumneavoastră”, a declarat Canta.


Lucrare în două etape

Lucrările la noua cale de rulre se vor desfășura în două etape, termenul de execuție pentru prima etapă fiind de 5 luni, iar în etapa a doua, lucările vor fi finalizate în 4 luni. 

„În urma efectuării lucrărilor, se va construi această cale de rulare paralelă cu pista, „Hotel” și „India”, care va lega calea de rulare cu pista și cu platforma numărul 1. Pentru realizarea acestui proiect, contractul de proiectare și execuție a prevăzut, pentru perioada de proiectare, trei luni, iar pentru perioada de execuție, nouă luni.

În execuție, s-a stabilit etapizarea efectuării acestei lucrări: în etapa I, se va executa calea de rulare „India”, care leagă calea de rulare paralelă cu pista cu platforma, având o lungime de aproximativ 380 de metri și un tronson din calea de rulare paralelă cu pista, de aproximativ 400 de metri. În etapa a doua, se va construi cel de-al doilea tronson al căii de rulare paralelă cu pista, în lungime de aproximativ 1.100 de metri și un racord care leagă calea de rulare paralelă cu pista de actuala cale de rulare, în lungime de 80 de metri”, a explicat Ana Maria Crețu, șef birou de investiții din cadrul Aeroportul Internațional Cluj.

Aceasta a mai arătat că structura rutieră este rigidă, din beton, lățimea căilor de rulare fiind de 23 de metri, cu acostamente de o parte și de alta de câte 7,5 metri fiecare. Avantajele realizării acestui obectiv de investiții sunt asigurarea condițiilor pentru operarea aeronavelor, creșterea performanțelor operaționale și consolidarea poziției Aeroportului Cluj ca cel mai important aeroport regional din țară.

Lucrarea va fi monitorizată de Ministerul Transporturilor

Cirpian Țăranu, șeful Direcției de Monitorizare din cadrul Ministerului Transporturilor, a declarat că vor fi trimise lunar controale pe șantier pentru monitorizarea lucrărilor.

„Suntem foarte foarte bucuroși că am reușit să putem finanța acest proiect și celelalte două, urmând ca până la sfârșitul anului, prin eforturile aeroportului, să mai depunem încă două cereri de finanțare, pe care să le monitorizăm, pentru a nu avea cheltuieli neeligibile sau chiar să se piardă finanțarea. Noi vom veni lunar pe șantier, urmărim lucrările, mai ales că de luna trecută au început lucrările, sperând ca constructorul să se încadreze în graficul de lucrări. Așteptăm cu drag cereri de rambursare, pe care să le rambursăm la comisie, să întregim bugetul de stat”, a declarat Țăranu.

 

CITEȘTE ȘI

A fost semnat contractul pentru noua cale de rulare a Aeroportului Cluj, de 8,5 mil. €