monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cursurile de apă, luate la control de ABA Someș-Tisa. Verificări la mai multe primării din Cluj

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa au făcut controale în mai multe primării din cinci județe, inclusiv la Cluj.

Cursurile de apă, luate la control de ABA Someș-Tisa. Verificări la mai multe primării din Cluj

 

 


Comisii ale ABAST au verificat modul în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor.

 


Controalele au fost efectuate în luna august 2020, în județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Comisiile au verificat 191 de unități administrativ-teritoriale din cele cinci județe arondate (36 - în județul Cluj, 73 - în județul Maramureș, 11 - în județul Satu Mare, 28 - în județul Bistrița-Năsăud și 43 - în județul Sălaj). 


Au fost încheiate Procese-verbale de constatare la toate UAT-urile verificate, iar acolo unde  s-au constatat neconformități s-a dispus reprezentanților legali remedierea acestora, respectiv îndepărtarea depozitelor de deșeuri.

„Reiterăm faptul că primăriile au obligaţia, ca pe raza localităților, să asigure măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului, întreţinerea cursurilor de apă şi prevenirea poluării accidentale a mediului şi implicit, a cursurilor de apă. Totodată, deşeurile depozitate în zona podurilor și a podețelor de către agenţii economici sau de către cetăţeni pot provoca inundații, prin obturarea secțiunii de scurgere a apei.   Revenim la apelul adresat cetățenilor de a manifesta atenție mediului în care trăim. Păstrarea mediului curat și protejarea resurselor de apă stă în puterea și în responsabilitatea fiecăruia dintre noi: oameni, autorități și organizații”, au transmis reprezentanții ABA Someș-Tisa.


 

CITEȘTE ȘI


ABA Someș-Tisa a deschis dosare penale pentru două balastiere care exploatau ilegal în Cluj