monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A fost desemnat câștigătorul concursului de soluții pentru Centrul de Transplant din Cluj. Cum va arăta? - FOTO

Astăzi a avut loc desemnarea proiectului câștigător din cadrul Concursului Internațional de Soluții pentru Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca.

A fost desemnat câștigătorul concursului de soluții pentru Centrul de Transplant din Cluj. Cum va arăta? - FOTO

 

 


Din 44 de proiecte înscrise în concurs, câștigătorul contractului de proiectare a viitorului Centru Integrat de Transplant din Cluj-Napoca, în valoare de circa 3,25 milioane de euro, este proiectul realizat de PINEARQ S.L.P. în asociere cu DICO și Țigănaș birou de proiectare S.R.L. 

 


Autorul principal al proiectului este Arhitectul Alberto de Pineda Álvarez, iar coautori sunt arh. Jenica Craiu, arh. Alexandra Demetriu, arh. Serban Tiganas, arh. Alexandrina Kiss. Colaboratori arhitectură sunt arh. Giovanna Pomo, arh. Bogdan Dragomir, arh. Maria Buiga.

„Proiectul oferă un răspuns foarte profesionist și aparent fără efort tuturor cerințelor temei de concurs, oferind o rezolvare adecvată amplasamentlui dificil și asigurând o trecere reușită între un țesut urban eterogen și ansamblul clinicilor universitare. Juriul apreciază demersul câștigătorilor, prin care pacientul este poziționat, din punct de vedere conceptual, în centrul întregului proiect. Soluția prezentată are capacitatea de a genera o atmosferă pozitivă, care să reducă stresul la care pacientul este supus de-a lungul procesului de transplant. Proiectul exprimă în mod clar aceste calități, oferind în același timp o imagine onestă a programului de arhitectură. El face dovada unei foarte bune înțelegeri a țesutului urban, relaționându-se cu succes atât cu ansamblul clinicilor universitare, ansamblu monument istoric, cât și cu caracterul contrastant al străzilor Victor Babeș și Haședu”, a declarat artihectul Oana Gavriliu, președintele juriului concursului.


Premiul II a fost câștigat de Asiza Birou de Arhitectură SRL, avându-i autori principali pe arhitectul Vlad Sebastian Rusu, arh. Octav Silviu Olănescu, arh. Anamaria Olănescu, arh. Miruna Moldovan. Arhitecții de la Asiza au câștigat mai multe contracte de proiectare la nivelulu municipiului Cluj-Napoca, printre care cel de modernizare a Parcului I.L.Caragiale, Masterplanul cartierului Sopor sau modernizarea Bulevardului Regele Ferdinand.

Premiul III a fost câștigat de Starh – Arhitectură, construcții, design SRL, autori principali fiind Maria-Iulia Stanciu și Florian Stanciu.


Centru de Transplant, în centrul Clujului

În perioada 3 – 6 septembrie 2020 a avut loc jurizarea proiectelor înscrise la Concursul Internațional de Soluții „Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca”, competiție lansată oficial pe data de 28 mai 2020.

Scopul acestui concurs este de a selecționa, în vederea atribuirii contractului de proiectare, cea mai bună soluție pentru un Centru Integrat de Transplant, situat pe strada Victor Babeș din Cluj-Napoca, în cadrul Ansamblului Clinicilor Universitare. Proiectul Centrului Integrat de Transplant își propune să ofere un exemplu de bune practici atât în ceea ce privește arhitectura medicală, cât și în ceea ce privește inserția unui volum de arhitectură contemporană într-un sit istoric, eterogen.


Autoritatea contractantă este Consiliul Județean Cluj, proprietarul terenului și beneficiarul rezultatelor concursului.

Concursul a fost organizat de către Ordinul Arhitecților din România (OAR) în parteneriat cu Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România (OAR-T).

Juriul concursului a fost format din:

- Arh. Claudiu Salanță – arhitect șef CJ Cluj
- Dr. Andrei Leșan
- Dr. Peter Jaksch
- Arh. Ștefan Bâlici
- Arh. Oana Gavriliu
- Arh. Andrei Șerbescu
- Arh. Silviu Aldea

Au fost acordate, în total, trei premii și două mențiuni:

- Premiul I: contractul de proiectare cu valoare estimatăla nivelul sumei de 3.248.500 euro, fără TVA   
- Premiul II:  60.000 euro
- Premiul III: 30.000 euro
- Mențiunea I: 5.000 euro
- Mențiunea II: 5.000 euro.

 

CITEȘTE ȘI

Situație critică la Institutul de Transplant Renal Cluj: "Suntem la limită cu finanțarea"