monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prefectul Clujului, audiat în Comisia „Sparanghel”: „A fost o lipsă de colaborare, dar și un vid legislativ”

Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a fost audiat astăzi în comisia parlamentară de anchetă „Sparanghel”, cu privire la aglomerația creată în parcarea Aeroportului Cluj, în data de 9 aprilie.

Prefectul Clujului a fost audiat în Comisia „Sparanghel”: „A fost o lipsă de colaborare, dar și un vid legislativ”

 

Mircea Abrudean a declarat că, din punctul său de vedere, situația a fost generată de mai mulți factori, primul dintre aceștia fiind lipsa colaborării dintre Aeroportul Cluj și companiile aeriene care au operat cursele charter, dar și între transportatori și muncitori, aceștia din urmă nefiind informați în legătură cu ora decolării.


„Din punctul meu de vedere, au fost mai multe elemente care au dus la acel incident, au fost mai mulți factori care au determinat situația de acolo. În primul rând, o lipsă de colaboarare între aeroport, companiiile aeriene și transportatori, între muncitori și companiile angajatoare. Oamenii au venit acolo fără să știe orele de plecare, fără să știe cu ce cursă pleacă, deci din acest punct de vedere a fost o lipsă de comunicare și colaborare. De asemenea, a lipsit un coordonator sau un organizator unic, care să gestioneze situația din punct de vedere al muncitorilor și al angajatorilor din Germania”, a declarat Abrudean, pentru Monitorul de Cluj.

De asemenea, a existat un vid legislativ, care a fost ulterior remediat prin ordin de ministru, care a condus la aglomerarea parcării aeroportului, consideră prefectul de Cluj.


„Al doilea aspect a fost un vid legislativ care a fost constatat în ziua respectivă și ulterior remediat printr-un ordin al ministrului Transporturilor care să gestioneze practic zborurile, programarea acestora, să stabilească faptul că nu mai pot fi programate decât la intervale de 4 ore. Prin ordin au fost stabilite și niște reguli clare pentru companiile aeriene, pentru Autoritatea Aeronautică Română, care a avizat programul de zbor, pentru transportatorii care au adus muncitorii în aeroport”, a mai spus Abrudean.

Totodată, prefectul Clujului susține că instituțiile abilitate nu au informat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj cu privire la zborurile programate în data de 9 aprilie, luarea unor măsuri pentru distanțarea muncitorilor fiind astfel imposibilă.


„Am mai constat o deficiență de comunicare între mai multe instituții cu atribuții în domeniu, în sensul în care nu au informat de niciun fel Comitetul Județean pentru Situații de Urgență cu privire la existența acestor zboruri, pentru că dacă am fi cunoscut situația dinainte, am fi luat măsuri și lucrurile s-ar fi desfășurat așa cum s-au desfășurat începând cu data de 10 aprilie, fără niciun fel de problemă”, a conchis Abrudean.

Aminitm că, în fața comisiei de anchetă au fost audiați și Adrian Florin Lotrean, administratorul societăţii care gestionează parcarea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, Goto Parking SRL, David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, dar și prefectul de Suceava, Gheorghe Alexandru Moldovan.


CITEȘTE ȘI

Directorul Aeroportului Cluj, audiat în Comisia „Sparanghel”: Poliţia Transporturi Aeriene i-a preluat pe cei peste 1.800 de muncitori