Actualitate
Încă o țară europeană interzice accesul românilor, de luni. Vezi lista completă
O ţară din Uniunea Europeană interzice de luni accesul românilor, în urma creşterii numărului de cazuri de coronavirus
Guvernul lituanian a decis, vineri, să interzică accesul pe teritoriul Lituaniei pentru rezidenţii din România, în contextul evoluţiei COVID-19, potrivit unui comunicat transmis, vineri seara, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Măsurile au fost luate în urma reevaluării săptămânale bazate pe evoluţia situaţiei epidemiologice din România.
„Sunt exceptate de la această măsură persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Lituania pentru întoarcerea în ţara de reşedinţă, precum şi alte categorii specifice de persoane, potrivit informaţiilor disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania”, a transmis, vineri seara, MAE.
Ce alte țări au impus restricții pentru români?
Alte țări care au luat măsuri față de persoanelor provenite din România sunt:
- Austria: românii vor putea intra în Austria doar dacă prezintă un certificat medical (în limba engleză sau germană) de test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile.
- Finlanda: este obligatorie intrarea în carantină timp de 14 zile a tuturor cetățenilor care intră pe teritoriul Finlandei.
- Irlanda: toți pasagerii care sosesc în Irlanda trebuie să se auto-izoleze pentru o perioadă de 14 zile.
- Letonia: cetățenii români care intră pe teritoriul Letoniei sunt obligați să rămână 14 zile în autoizolare.
- Lituania: este permisă intrarea în țară, dar cu recomandarea de autoizolare vreme de 14 zile. Măsura nu este obligatorie.
- Malta: Interdicție totală pentru cetățenii români de a intra pe teritoriul Maltei, valabilă până pe 15 iulie.
- Slovacia: Românii care intră pe teritoriul Slovaciei sunt obligați să prezinte la graniță un test negativ la coronavirus, care să nu fie mai vechi de 4 zile
- Marea Britanie: Toți românii care intră pe teritoriul Marii Britanii începând cu 10 iulie sunt obligați să se auto-izoleze timp de 14 zile.
CITEȘTE ȘI
Încă o țară europeană a impus restricții pentru români! În ce state e obligatorie izolarea?