monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un copil a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital după ce a fost lovit de o mașină

Pe raza localității Bolduț, com Ceanu Mare a avut loc un grav incident rutier, în urma căruia un băiat de 8 ani a suferit leziuni foarte grave.

Un copil a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital după ce a fost lovit de o mașină

Au fost alertate două echipaje SMURD (dintre care unul de terapie intensivă din Cluj-Napoca) și unul SAJ.

Copilul se afla în stare comatoasă în momentul sosirii echipajelor medicale. Băiatul a fost stabilizat de către salvatorii SMURD și SAJ Cluj, timp în care a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD din Târgul Mureș, pentru a scurta timpul de transfer la spital.


Copilul a fost transportat la spitalul de urgență din Târgul Mureș.

Din primele informații transmise de polițiști, un conducător auto de 26 de ani, din comuna Viișoara, în timp ce se deplasa pe DJ150, în localitatea Bolduț, a surprins și accidentat un minor în vârsta de 8 ani, care ar fi traversat drumul public pe bicicletă, fără a se asigura.