monitorulcj.ro Menu
Actualitate

L-ați văzut? Biciclist căutat după ce ar fi lovit o fetiță de opt ani și ar fi fugit

Bărbatul din imagini (galerie foto) este căutat, fiind suspectat că ar fi acroșat o fetiță de opt ani care mergea pe trotuar, apoi ar fi fugit de la locul accidentului.

Biciclist căutat după ce ar fi lovit o fetiță de opt ani și ar fi fugit

Potrivit unui anunț publicat pe grupul de Facebook Info Trafic jud. Cluj, accidentul ar fi avut loc astăzi, la prânz. Bărbatul ar fi accidentat o fetiță de opt ani, aflată pe strada 21 Decembrie în zona pieței Mărăști, pe trotuar, după care ar fi părăsit locul accidentului.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată că bărbatul s-a deplasat pe traseul Strada 21 Decembrie - strada Aurel Vlaicu spre cartierul Între Lacuri.


Potrivit martorilor oculari, bărbatul este tuns scurt, are ochelari și barbă, tricou alb, pantaloni închiși de culoare și bicicletă închisă la culoare, posibil albastru frâne pe disc.

„Dacă cineva are detalii este rugat să apeleze numărul de urgență 112”, transmite utilizatorul care a postat anunțul pe Facebook.


CITEȘTE ȘI

Accident GRAV într-un sat din județul Cluj. O persoană a fost rănită