monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pași mici spre realizarea parcului industrial Tetarom V. 48,8 milioane de lei pentru drumurile de acces

Consiliul Județean Cluj va asigura sumele necesare realizării drumurilor de acces la parcul industrial din Luna, printr-un plan financiar multianual.

Pași mici spre realizarea parcului industrial Tetarom V. 48,8 milioane de lei pentru drumurile de acces

În ședința de marți, 30 iunie 2020, consilierii județeni vor dezbate un proiect pricvind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a finanțării multianuale a infrastructurii de acces la parcul industrial Tetarom V de la Luna. Potrivit proiectul de pe ordinea de zi a ședinței, drumurile de acces vor costa 48.829.045 lei cu TVA, bani din bugetul județului care vor fi alocați pe o perioadă de 3 ani, după cum urmează:

- Anul 2020 suma de minim: 2 milioane lei;


- Anul 2021 suma de minim: 15 milioane lei;

- Anul 2022 diferența până la valoarea obiectivului de investiții.


Tetarom V, legat la Autostrada Transilvania

Conform variantei avizate de CNAIR, se va realiza un drum de acces nou, în lungime de 1920 m desprins din DN 15 (intersecție amenajată cu sens giratoriu), cu pod peste râul Arieș și acces la autostrada A3 simplu spre dreapta (doar pe direcția Cluj-București) si dinspre autostrada pe ruta Cluj Napoca -București. 

„Traseul în plan al drumului propus este un traseu nou, prevăzut la partea sud-estica a amplasamentului pe toata lungimea, care începe din DN 15, la km 15+839, traversează râul Arieș si are ca finalitate zona de racord la autostrada A3 (aflată in construcție). Lungimea drumului dintre DN 15 si autostrada A3 este de 1920 m. Racordarea cu viitoarea autostrada A3 se va realiza prin două bretele una de coborâre de pe autostradă si una de urcare pe autostradă. Bretelele vor avea lungimea de cate 300 m. (...) Coborârea de pe autostrada se va realiza cu ajutorul unei benzi de decelerarea amenajată pe banda de urgență care va avea o pana racord de 75 m și o banda de decelerare în lungime de 200 m după care se va intra pe breteaua de acces la drumul care duce spre parcul industrial Tetarom 5. Urcarea pe autostrada se va realiza prin intermediul unei bretele care debușează din drumul de acces spre parcul industrial Tetarom 5 după care prin intermediul unei benzi de accelerare de 200 m si a unei pene de racord de 75 m”, se arată în referatul de aprobare.


Asociere aprobată în 2018

Vă reamintim că, în urmă cu doi ani, Consiliul Județean a aprobat contractul de asociere al județului Cluj cu municipiul Câmpia Turzii și cu comuna Luna, în vederea realizării Parcului Industrial Tetarom V din Luna. Astfel, prin Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr.172/2018 a fost aprobat contractul de asociere pentru realizarea parcului pe o suprafață de aproximativ 115 hectare.

Conform contractului de asociere semnat de cele trei autorități publice, Județului Cluj îi revine obligaţia de a realiza infrastructura parcului industrial, din bugetul Județului Cluj şi de a o înscrie în domeniul public sau privat al Județului Cluj conform legislaţiei în vigoare. În acest sens, a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru asigurarea infrastructurii de transport necesare pentru accesibilizarea terigenului de 115 hectare. 


Noi locuri de muncă în Luna

În proiectul care va ajunge pe masa consilierilor locali se arată că, din punct de vedere al dezvoltării durabile a zonei, amenajarea drumului de acces va avea efecte pozitive prin:

- Atragerea investitorilor in zona si scăderea ratei șomajului


- Asigurarea circulaţiei in condiţii de siguranţa și confort atât pentru auto cat si pentru pietoni

- Asigurarea accesului către drumul naţional DN 15 si autostrada A3.

- Dezvoltarea regională;

- Dezvoltarea întreprinderilor mari, mijlocii şi mici;

- Crearea de noi locuri de muncă.

„Proiectul va avea un impact ridicat atât la nivel social, cât și cultural, atât prin creşterea calităţii vieții locuitorilor din judetul Cluj, ca urmare a creării unor locuri de munca și contribuție la bugetul județului. Prin oferirea unei infrastructuri înalte calitativ,  a unor facilitați moderne  și  accesibile proiectul își aduce aportul la reducerea emisiilor de CO2. Se estimează ca, în perioade de execuție vor fi ocupate un număr de 39 locuri de muncă”, arată documentul citat.

CITEȘTE ȘI

Cu o întârziere de doi ani, Consiliul Județean Cluj “se face” că face Tetarom V