monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un șofer inconștient și-a lăsat fetița de doar câteva luni să CONDUCĂ! - VIDEO

Un şofer dintr-o comună clujeană și-a pus fetița de câteva luni la volanul mașinii sale (care are volanul pe dreapta), filmându-se și publicând totul pe rețelele de socializare.

Fetiță la volan

Postarea lui a primit peste 40 de „aprecieri”, și videoclipul a fost vizionat de peste 2.000 de ori, dar nicio persoană nu i-a atras atenția la ce pericol se expune. În timpul filmării, se vede cum șoferul, respectiv tatăl fetiței, dă drumul volanului sau atunci când îl ține fetița este lăsată din mâini.

Chiar dacă viteza de deplasare nu este mare, oricând ar fi putut interveni un eveniment care să-l oblige să pună frână și astfel să-și proiecteze fetița în volan sau în parbriz. De menționat că vizibilitatea era afectată și de faptul că afară ploua.


Între timp poliția a identificat șoferul și urmează a se lua măsurile legale.


„În urma aparitiei în spațiul public a acestor imagini, polițiștii au efectuat verificări, fiind astfel identificat conducătorul autoturismului. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Călărași, județul Cluj. Acesta fost invitat la sediul Poliției municipiului Turda pentru clarificarea situației de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a precizat IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă dacă îți lași copilul să conducă înainte să aibă permis? Răspunsul polițiștilor