monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DEZASTRU la Clinica Pediatrie IV din Cluj. „Atenție, vă pică acoperișul spitalului în cap!”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a semnalat condiția deplorabilă a Clinicii de Pediatrie IV din Cluj. Bucăți întregi din tencuiala clădirii lipsesc, iar țiglele de pe acoperiș stau să cadă.

DEZASTRU la Clinica Pediatrie IV din Cluj. „Atenție, vă pică acoperișul spitalului în cap!”

Emanuel Ungureanu a arătat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, care este condiția clădirii, surprinzând zone din tencuială care lipsesc sau care stau să cadă. Mai mult, pe unul dintre pereții clădirii este afișat un poster cu avertismentul „Atenție, cad țigle din acoperiș!". Deputatul consideră că problema spitalelor din Cluj va fi rezolvată doar în momentul finalizării Spitalului Regional.


Mucegai, jeg, neglijență criminală, nepăsare. Priviți cum arată o secție care îngrijește copiii cu afecțiuni pulmonare în Cluj. 30 de ani de umilință pentru copiii bolnavi, părinți, personalul medico-sanitar obligat să lipească de ziduri mesajul: „Atenție, cad țigle din acoperiș!”. Prioritățile celor care au condus orașul Cluj-Napoca și județul Cluj ani de zile au fost, afacerile imobiliare, construirea de stadioane și săli de sport, îndestularea clientelei de partid", a spus parlamentarul.

„Da, aceste clădiri putrede, vechi de peste 100 de ani sunt în Cluj-Napoca, dar nu veți vedea aceste imagini pe paginile altor politicieni. Nu „vând” bine, această realitate cruntă a fost coafată tot timpul de politicieni care și-au construit în Cluj clădiri de 14 etaje, și-au umflat conturile, dar nu au găsit niciodată destui bani să construiască un spital pentru copii de la zero. Azi și mâine, în orice zi din an, de Ziua Copiilor Bolnavi noi îi primim în acest hal, în spitale care sunt niște cotețe insalubre”, a adăugat Emanuel Ungureanu.


CITEȘTE ȘI

Ungureanu declară război: „Cei responsabili cu igiena în spitalele clujene vor răspunde în fața legii!”