monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un meșter din Cluj a inventat pantofii de DISTANȚARE SOCIALĂ. Cât costă o pereche?

Văzând că regulile impuse pe fondul pandemiei de coronavirus nu sunt respectate, un meșter pantofar din Chiuești județul Cluj a inventat pantofii e distanțare socială.

Un meșter din Cluj a inventat pantofii de DISTANȚARE SOCIALĂ. Cât costă o pereche?

Afacerea lui Grigore Lup a fost serios afectată din cauza crizei și a realizat cât este de importantă este respectarea regulilor de distanțare acum, când și în România a început relaxarea restricțiilor, relatează dejeanul.ro.

„Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deși sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă, domnule, aproape de ține, parcă îți suflă în ureche. Am zis: hai să fac, domnule, niște pantofi, astfel încât cei care nu respectă să fie pedepsiți, să le dăm o pereche de pantofi de ăștia… să stea la distanță”, a declarat pentru sursa citată Grigore Lup.


Grigore Lup a sos deja la vânzare pantofii care ajung până la mărimea 70. Prețul unei perechi este de 500 de lei.

„E destul de mult de lucru. Trebuie modificate calapoadele, din două facem unul. Trebuie un alt tipar pentru că e unicat, îți trebuie material mai mult, într-o astfel de pereche intră aproape un metru pătrat de piele…nu e chiar așa ușor de făcut”, ne-a mai spus Grigore Lup.


Până acum, astfel de pantofi au fost comandați doar de actori, dar meșterul se așteaptă să apară și curajoși care să îi folosească în viață de zi cu zi.