monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Moment „ISTORIC”, clujeni! Tișe s-a ținut de cuvânt... după un deceniu. A intrat prima mașină de gunoi în Centrul de Deșeuri, FĂRĂ AVIZ de MEDIU. „Se încheie epoca poluării”

După ani de zile în care i-a amăgit pe clujeni, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță cu surle și trâmbițe că Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) este operațional.

moment-istoric-clujeni-tise-s-a-tinut-de-cuvant-dupa-un-deceniu-a-intrat-prima-masina-de-gunoi-in-centrul-de-deseuri-fara-aviz-de-mediu-se-incheie-epoca-poluarii

Prima mașină de gunoi a intrat, vineri, în noul Centru pentru Managementul Integrat al Deșeurilor. „Județul Cluj încheie definitiv epoca poluării!”, anunță triumfător Alin Tișe. Monitorul de Cluj a fost singurul ziar din Cluj-Napoca, din județul Cluj, dar și din țară care a documentat „saga” construirii CMID încă din 2011, de la A la Z, și a ținut evidența banilor cheltuiți la acest obiectiv. O GROAZĂ DE BANI.

CITEȘTE ȘI:


Hoţia de la Centrul de Deşeuri. Cum a ajuns o ruină să coste peste 100 milioane de euro?


„Investiția de la Centrul pentru Managementul Integrat al Deșeurilor are o valoare de aproximativ 70 de milioane de euro, este cel mai mare centru de acest tip din România, cu o capacitate de depozitare de peste 1,5 milioane de metri cubi”, se arată în comunicatul de presă remis, vineri, de forul administrativ județean.

Nu mai departe de anul trecut, în iulie 2019, Consiliul Județean ne-a trimis un drept la replică în care spunea că „afirmația potrivit căreia «Centrul de Deșeuri (...) a ajuns să coste 101 milioane de euro, de patru ori valoarea inițială, și încă înghite bani»” este una falsă!”. Calculele noastre nu au fost făcute din pix, dragi cititori, CI DIN INFORMAȚIILE FURNIZATE TOCMAI DE CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ!


„În primul rând, valoarea totală cumulată a întregului proiect «Sistem Integrat de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj», care include atât activitatea de închidere a vechilor rampe de gunoi neconforme, cât și edificarea noului CMID, este mai puțin de jumătate din valoarea menționată în articol, respectiv de 231.920.074,13 lei (aproximativ 50 de milioane de euro)”, ne transmitea, în vara anului trecut, Consiliul Județean.

La nici șase luni distanță, încurcat în propriile socoteli, forul administrativ județean, care ne-a „bombardat” în toți acești ani cu drepturi la replică la foc continuu, a recunoscut negru pe alb că valoarea totală a investiţiei „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Cluj” este de 419.165.470 lei TVA inclus (101.652.836 euro).


CITEȘTE ȘI:

Alin Tișe, cine minte, ăla e!


CMID, deschis fără autorizație. Garda de Mediu l-a avertizat pe Alin Tișe

„Operatorul rampei temporare de deșeuri a RADP a notificat Agenția de Mediu în legătură cu atingerea pragului limită de 75% pentru depozitarea deșeurilor. În contextul deciziilor pe domeniul mediu ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și ținându-se cont de faptul că celula CMID este operațională, a fost asigurat fluxul deșeurilor sortate și ecologizate”, mai transmit reprezentanții Consiliului Județean Cluj.


Având în vedere că rampele temporare Salprest și cea a RADP sunt aproape pline, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât să permită ducerea deșeurilor în celula de la CMID și în lipsa unei autorizații, a mărturisit Alin Tișe. Activiștii de mediu s-au prins de șmecherie și acuză că CJ Cluj și Comitetul de Urgență au făcut „blat” pentru permiterea depozitării de deșeuri în prima celulă, în lipsa autorizației de mediu.

„Din deșeurile care intră pe platformă, o parte este reciclată și o altă parte este transportată spre depozitare finală, pe depozite autorizate din alte județe. Având în vedere că 75% din capacitate a fost atinsă în circa 4 ani și jumătate (începând cu septembrie 2015), rezultă că până la atingerea capacității maxime există timpul necesar pentru ca demersurile inițiate să conducă la «găsirea unui depozit de deșeuri AUTORIZAT în vederea redirectionarii deșeurilor», așa cum se stipulează în actuală autorizație de mediu a RADP Cluj”, transmite în schimb Garda de Mediu.


CITEȘTE ȘI:

Garda de Mediu îi dă peste bot lui Alin Tișe! Unde se pot depozita LEGAL gunoaiele din Cluj?


După ce a obținut, fără licitație, contractul pentru finalizarea lucrărilor de la CMID, tot Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj va asigura temporar și administrarea, respectiv operarea Centrului. Vă mai amintiți în 2017, când serviciile firmei de salubritate Strict Prest SRL au fost contractate, prin încredințare directă, fără licitație, cu ajutorul lui Alin Tișe, după haosul gunoaielor din Florești...?

Capacitatea stației de tratare a levigatului este subdimensionată!

Potrivit CJ Cluj, pentru realizarea celulei de depozitare au fost realizate lucrări de terasamente ce au presupus:

1. dislocarea unor cantități de pâmânt și realizarea unor lucrări de umplutură de peste 750.000 de mc, echivalentul a aproximativ 42.000 de autobasculante de 18 mc;
2. soluții complexe de stabilizare și drenare a apelor subterane interceptate în versantul pe care a fost realizată prima celulă ce au presupus forarea a peste 300 de piloți de beton armat cu diametrul de 900 de mm, cu lungimi de până la 27 m și a peste 430 m de piloți secanți cu lungimi până la 24 de m, respectiv forarea unei lungimi cumulate de peste 15 km.


Sistemul de drenare a apelor subterane de sub celulă și sistemul de drenare a levigatului au presupus utilizarea unei cantități de peste 40.000 de mc de sorturi, echivalentul a peste 2.200 de autobasculante de 18 mc. Stația de osmoză inversă pentru tratarea levigatului are o capacitate de operare de 106 metri cubi pe zi, mai transmite forul administrativ județean.

Specialiștii în mediu spun că, zilnic – în medie – 136,5 mc de precipitații vor cădea peste gunoiul depozitat în „farfuria” imensă de la CMID, deschisă, se îmbibă în gunoi și se transformă în 136,5 mc de levigat. Acest levigat trebuie tratat. Capacitatea staţiei de tratare levigat (Klarwin) prevăzută pentru CMID este de 106 m3/zi. Cum 136,5 este mai mare decât 106, în CMID se produc pe zi – în medie – cu 30 mc de levigat mai mult decât poate stația să neutralizeze (dacă merge neîntrerupt).

CITEȘTE ȘI:

Unde e surpriza, Alin Tișe? Centrul de Deșeuri, în mare pericol să NU obțină avizul de mediu! Se anunță o CATASTROFĂ ECOLOGICĂ la Cluj?


În decembrie 2014, sub steagul Uniunii Europene şi stema Guvernului României, o mână de funcţionari ai Consiliului Judeţean Cluj s-au revoltat împotriva presei care a publicat „insinuări” despre „suspiciuni de corupţie” şi ameninţau jurnaliştii cu „antrenarea răspunderii penale sau material, după caz”.

După atâția ani de promisiuni neonorate, costuri mărite exponențial, o expertiză tehnică ce arată că la CMID s-au comis ilegalități și lucrări de mântuială, deschiderea CMID nu este un motiv de bucurie, așa cum dorește să ne prezinte Consiliul Județean Cluj, sub formă de praf în ochi pentru clujeni, ci o mărturie tristă a incapacității autorităților locale de a lucra eficient, transparente și în slujba cetățenilor.

În ceea ce ne priveşte pe noi, jurnaliștii, încheiem cu mesajul transmis și atunci când am fost somați să nu mai scriem despre „saga” CMID. Vom continua să scriem tot ceea ce noi considerăm că este în interesul cetăţenilor să ştie despre modul în care sunt cheltuiţi banii publici şi le sunt apărate interesele!

CITEȘTE ȘI:

Tișe a „îngropat” 12 mil. € sub un strat de pământ. Dedesubturile închiderii gropii de gunoi Pata Rât