26 de ani de la „moartea” fenomenului Caritas. Schema piramidală a îmbogățit mulți clujeni, dar alții au pierdut sume COLOSALE

Caritas este imaginea perfectă a haosului care stăpânea ţara în primii ani după Revoluţie. Ioan Stoica, un contabil originar din Braşov, a ademenit milioane de români cu iluzia îmbogăţirii peste noapte, lăudându-se că a ticluit o formulă matematică secretă prin care poate să înmulţească banii şi să scoată România din sărăcie. Oricine depunea bani la Caritas urma să primească, după trei luni, de opt ori mai mult, iar respectarea acestei promisiuni în prima parte a desfăşurării jocului şi mediatizarea „miracolului” au creat o reacţie în lanţ. Apăsaţi de neajunsuri şi dornici să se căpătuiască, românii s-au agăţat cu disperare de această himeră. În toamna lui 1993, şeful Băncii Naţionale a României estima că o treime din lichidităţile ţării sunt la Caritas. Numai în primele nouă luni ale acelui an se depuseseră 1.000 de miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul României era de 2.000 de miliarde. Presa vremii vorbea de 4 milioane de depunători, iar ziarele occidentale publicau texte ample, din care răzbătea o acută senzaţie de uluială faţă de ceea ce se întâmpla la noi în ţară. „Dacă «mecanismul Stoica» nu se opreşte, cifra de afaceri a Caritas va depăşi produsul intern brut al României”, scria „The Economist” în 1993, punând accent pe pasivitatea autorităţilor în faţa fenomenului Caritas.

Manuela Marin, specialist în istorie contemporană, a rezumat impactul pe care fenomenul Caritas l-a avut în Cluj-Napoca.

„Caritas” a fost cea mai mare schemă piramidală dintre cele care au apărut în România între 1990 și 1994, depășind prin amploarea sa și jocurile similare, care au apărut în țările est-europene, cu excepția Rusiei. Creat de contabilul Ioan Stoica din Brașov, pe 16 aprilie 1992, sub forma unui societății cu răspundere limitată, „Caritas” s-a mutat după două luni la Cluj-Napoca.

Caritas s-a dezvoltat la Cluj

Beneficiind de sprijinul lui Gheorghe Funar, primarul Clujului de la acea dată, Ioan Stoica și-a amplasat primul sediu în redacția „Mesagerul transilvan”, ziarul Prefecturii Cluj, care se găsea chiar în clădirea Prefecturii. Într-un moment în care economia românească cunoștea un declin accentuat, iar cota inflației atingea 300%, o parte a românilor a văzut în „Caritas” cea mai bună și cea mai rapidă soluție de rezolvare a greutăților lor financiare.

Prezentată ca fiind un joc de întrajutorare reciprocă, menit să-i ajute pe românii săraci, afectați de tranziție, schema promitea multiplicarea de 8 ori în 3 luni a sumei depuse, după o formulă secretă, ticluită de Ioan Stoica. În realitate, profitul de 800% era realizat din fondurile depuse de noii depunători, atrași, la rândul lor, de promisiunea multiplicării economiilor la „Caritas”.

Dacă inițial doar rezidenții din Cluj puteau face depozite, în vara lui 1993, această restricție a fost anulată. Mii de oameni din toate colțurile țării, dar și din Germania, Ungaria, Ucraina, s-au îndreptat spre Cluj-Napoca și s-au așezau la cozi interminabile în fața sediilor Caritas, după ce își petrecuseră noaptea dormind pe străzi sau prin parcuri. Pentru a face față numărului tot mai mare de depunători, Ioan Stoica și-a mărit numărul de angajați și a închiriat Sala Sporturilor și clădirea Institutului de Cercetări Miniere din Cluj-Napoca.

Creșterea considerabilă a numărului celor care se îndreptau spre orașul „Caritas” a determinat agențiile de turism să ofere călătorii speciale cu autobuzul, iar noi garnituri de tren, botezate „trenul Caritas”, respectiv „trenul speranței” au fost introduse pentru a-i aduce pe viitorii depunători din Moldova (Iași), respectiv Oltenia (Craiova) în Transilvania. Unii dintre depunători și-au vândut casele și s-au mutat cu rudele pentru a-și depune banii la Caritas, urmând ca din câștigurile obținute să-și cumpere o altă locuință, iar restul banilor să-i investească în altceva.

Chiar și organizațiile au fost cuprinse de febra „Caritas”. Printre ele s-au numărat asociațiile de locatari, care aveau nevoie să-și repare clădirile blocurilor, Primăria Clujului, Corul Universității Cluj, societăți caritabile, dar și asociații agricole, care doreau să achiziționeze utilaj agricol.

Pentru depunătorii „Caritas”, jocul era un dar trimis de Dumnezeu, iar Stoica era „salvatorul poporului”, „Dumnezeu”, „Papa” sau „noul Mesia”, care ar fi coborât pe pământ să salveze România de sărăcie și să-i aducă pe români mai aproape de bogăția nelimitată, consumul și abundența vieții occidentale, spre care au tânjit permanent în perioada regimului comunist și toate aceasta fără ca ei să trebuiască să muncească.

Caritas a produs schimbări în Cluj-Napoca

Fenomenul „Caritas” a produs schimbări semnificative în Cluj-Napoca, unde erau cei mai mulți câștigători. În anul 1993, Clujul a devenit orașul cu cele mai multe automobile pe cap de locuitor și al cincilea din Europa la același capitol. Vânzările au sporit de câteva ori, iar prețurile au explodat. Prosperitatea dobândită peste noapte i-au făcut pe unii clujeni să-și neglijeze locurile de muncă, preferând socializarea sau așteptatul momentului marelui câștig în cârciumile arhipline ale orașului încă de la orele dimineții. Câștiguri frumușele făceau și cerșetorii, veniți și din alte județe, care câștigau zilnic 300.000 lei (cam de cinci ori mai mult decât un muncitor într-o lună).

19 mai 1994 este „data decesului“ Caritas. În acea zi a apărut în „Mesagerul transilvan“ articolul semnat de însuşi Ioan Stoica intitulat: „Caritas se închide“. Stoica spunea că toţi românii vor primi înapoi banii depuşi: „Lucrarea aceasta este deosebit de grea şi îmi este greu să apreciez când se va termina“. Presa vremii susţinea că Ioan Stoica a scris articolul de adio plângând.
 

CITEȘTE ȘI:

Jocurile piramidale continuă să supraviețuiască și în Cluj. De ce nu am învățat nimic de la fenomenul Caritas?