monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujul, județul gunoaielor! Imagini greu de privit provocate de oameni iresponsabili. FOTO

Gunoaiele sunt mare problemă a clujenilor, iar acest lucru este confirmat și de ultimul caz venit pe adresa redacției Monitorul de Cluj.

Clujul, județul gunoaielor! Imagini greu de privit provocate de oameni iresponsabili. FOTO

O femeie din Câmpenești a trimis către Monitorul de Cluj imagini despre modul în care aleg cetățenii să arunce gunoiul și cum autoritățile  locale aleg să îl astupe cu buldozărul.

„Așa aratăta o zonă verde din Câmpenești în urmă cu câteva zile. Între timp totul a fost îngropat în pământ cu un buldoexcavator”, a scris femeia nemulțumită.


Gunoaie în Florești, pe Someș sau în Făget

Autoritățile locale se luptă de ani de zile cu oamenii care aleg să arunce gunoiul pe spații verzi sau la marginea pădurilor.

În 2019, doar pe raza municipiului Cluj-Napoca au fost descoperite aproape 700 de rampe de deșeuri clandestine și peste 981 de tone de deșeuri abandonate. În toate aceste cazuri, pe lângă amenzile aplicate, s-a dispus de fiecare dată igienizarea zonelor afectate, pe cheltuiala persoanelor responsabile.


Gunoaie se găsesc și în Făget sau pe malul Someșului

Someșul și Pădurea Făget sunt două puncte cheie pentru clujenii care încearcă să-și găsească liniștea în zilele libere. Totuși, pe malul Someșului se adună an de an maluri de gunoaie, în timp ce din Pădurea Făget se strâng tone întregi de deșeuri.

Gunoaie și în cea mai mare comună din țară

Florești este cea mai mare comună din România și nu o dată s-a întâmplat ca pubelele de gunoi să dea pe afară. Nepăsarea autorităților și a cetățenilor au dus de multe ori la imagini deplorabile în Florești.


Am adus în discuție doar câteva dintre punctele cheie din județ, fără să mai discutăm despre dezastrul care s-a creat la Pata Rât în ultimii ani.