monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ministrul Transporturilor, undă verde pentru mai multe trenuri cu îngrijitori, spre Austria

Ministerul Transporturilor, Lucian Bode a emis un ordin privind aprobarea procedurii pentru circulaţia trenurilor de călători special comandate pentru transportul muncitorilor sezonieri, inclusiv al îngrijitorilor.

Ministrul Transporturilor, undă verde pentru mai multe trenuri cu îngrijitori, spre Austria

Trenurile vor fi permise pentru transportul acestora între România şi alte state membre ale Uniunii Europene, pe perioada stării de urgenţă cauzate de pandemia de COVID-19. Primul tren către Austria va pleca în 10 mai, din Timişoara.

”Prin acest ordin se aprobă procedura pentru circulaţia trenurilor de călători special comandate în vederea transportului de lucrători sezonieri, inclusiv al celor care desfăşoară activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state membre ale Uniunii Europene, pe perioada stării de urgenţă cauzată de pandemia de COVID-19. Procedura este rezultatul discuţiilor purtate de către reprezentanţii MTIC cu cei ai Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Interne şi cei ai Ministerului Afacerilor Externe. Prin această procedură sunt stabilite obligaţiile care cad în sarcina fiecărei părţi implicate în transportul special comandat pe calea ferată al lucrătorilor sezonieri, inclusiv al celor care desfăşoară activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Ministerului Transporturilor.


Primul astfel de tren este programat să plece din Staţia CFR Timişoara, în data de 10 mai spre Viena (Austria). Al doilea tren va pleca în data de 13 mai, iar următorul în 17 mai, spre aceeaşi destinaţie. În aceste trenuri vor călători doar românii care au contracte de muncă în străinătate.

CITEȘTE ȘI


Muncitorii sezonieri plecați la muncă în Austria de pe Aeroportul Cluj, în IZOLARE. Unul dintre ei a fost infectat cu coronavirus