Actualitate
Medicii militari clujeni, detașați la Spitalul Suceava, se pregătesc să se retragă: „Sunt oameni de calitate aici, cu siguranță vor stăpâni situația”
Conducerea militară a Spitalului Suceava pregătește transferul de putere către personalul medical al unității, de săptămâna viitoare.
Generalul maior în rezervă Ionel Oprea, coordonatorul activității spitalului, a declarat că medicii militari vor pleca de la Suceava la începutul lunii mai.
”Sunt oameni de calitate aici în Spitalul Județean Suceava și cu siguranță vor stăpâni situația. Deja există un model de lucru, se știu procedurile, care sunt și respectate, și de aceea am convingerea că lucrurile vor fi sub control și după plecarea personalului medical militar”, a arătat generalul maior în rezervă Ionel Oprea, citat de Monitorul de Suceava.
Sute de pacienți cu coronavirus, tratați de medicii militari
În prezent, în spital se lucrează cu circa 55% din personal. Duminică, 26 aprilie, erau 567 de bolnavi internați, din care 480 cu COVID-19.
”A crescut un pic numărul de cazuri și asta pentru că au apărut cele două focare, de la Sasca Mică și Costâna. În rest, pot spune că suntem pe un palier liniar și nu avem creșteri ale numărului de bolnavi cu COVID-19. Avem și un surplus de 60-70 de paturi în cazul în care ar exista un val mai mare, deci suntem pregătiți. Oricum, cred că vor fi cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus până la finalul anului, dar important este să ținem lucrurile sub control și să gestionăm bine situația. Ceea ce a fost mai greu cred că a trecut”, a mai opinat general-maior în rezervă Ionel Oprea.
20 de medici militari și asistenți de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca au fost detașați la Spitalul Suceava. Între aceștia se numără și un medic militar clujean care, în data de 11 aprilie a fost depistat pozitiv cu coronavirus și transferat ulterior la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj, pentru tratament.
CITEȘTE ȘI
Medicul din Cluj infectat cu CORONAVIRUS la Suceava: „AICI E RĂZBOI! Pregătiți-vă sufletește pentru decizii grele”