Actualitate
Personalul medical NU își mai poate da demisia pe perioada stării de urgență
Personalul medical, care este primul vizat de prevederea Decretului anunțat de președintele Klaus Iohannis, din cauza situațiilor de până acum, nu mai poate demisiona.
Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus a trecut, ceea ce i-a determinat pe medici, asistente, infirmiere și tot personalul din spitalele din România să se teamă pentru viața lor. Tot mai mulţi au cedat și și-au dat demisiile.
Personalul medical acuză factorii de decizie de la nivel central și local că, în lipsa unei organizări adecvate, dar și a unor dotări corespunzătoare și a penuriei de echipamente medicale de protecție, viețile lor și ale familiilor lor sunt puse în pericol.
Însă, decretul de prelungire a stării de urgență, anunțat marți de președintele Klaus Iohannis, prevede la articolul 56 că termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale se suspendă pe perioada stării de urgență.
Mai mult, cadrele medicale nu mai pot pleca nici măcar dacă nu mai sunt plătiți sau nu li se asigură echipament de protecție.
Oamenii nu vor putea fi, totuși, ținuți cu forța. Dacă cineva își va da demisia și va invoca faptul că nu are echipament de protecție și va sta acasă, conform decretului va fi o situație disciplinară, iar contractul de muncă îi va putea fi desfăcut pe temeiuri disciplinare.
Citește și:
27 de persoane INFECTATE cu COVID-19 la Spitalul de Oncologie din Cluj. 6 dintre ele sunt CADRE MEDICALE