monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poziția GOTO Parking privind situația de la Aeroportul Cluj: "Oamenii respectivi nu erau utilizatori ai parcării. A fost făcută dezinfecție"

Firma care administrează parcarea Aeroportului Cluj a adus precizări cu privire la situația de ieri, când 2.000 de muncitori sezonieri au așteptat cu orele să se îmbarce în avioanele spre Germania, fără a respecta distanțarea socială.

GOTO Parking, firma privată căreia Consiliul Județean Cluj i-a concesionat parcarea Aeroportul Cluj, a transmis, printr-o precizare privind evenimentele de ieri, că muncitorii nu erau utilizatori ai parcării, ci pasageri care nu au fost lăsați în incinta aerogării.

"Incidentul de ieri s-a produs în spațiul de protecție al terminalului de plecări, iar oamenii respectivi nu erau utilizatori ai parcării, ci erau pasageri care doreau să folosească serviciile aeroportului. Incidentul s-a produs la momentul sosirii acestora în număr considerabil în fața aeroportului în care nu li s-a permis accesul", au transmis reprezentanții GOTO Parking.


Ei susțin că nu au fost informați în prealabil cu privire la zborurile de ieri, cu toate că firma a solicitat conduceri Aeroportului Cluj informații despre zboruri viitoare în data de 6 aprilie.

"GOTO Parking nu a avut informații despre existența unor zboruri în data de 9.04.2020. Compania a solicitat Aeroportului Cluj, printr-o adresă, încă din data din 6 aprilie informații despre previziunile de zbor pentru 14 zile pentru a se putea coordona cu autoritățile ce au competențe în aplicarea ordonanțelor militare. Aeroportul nu a transmis răspuns la aceste solicitări și nu a informat GOTO Parking despre existența vreunui zbor în data de 9 aprilie 2020", mai arată aceștia.


Reprezentanții firmei susțin că prima informare cu privire la situație a fost transmisă de Aeroport abia joi, 9 aprilie, la ora 12, când la fața locului erau prezente deja autoritățile.

"Singura informație comunicată de către Aeroport a fost în cursul zilei de 9.04.2020, ora 12.00, la momentul la care deja în fața terminalului de plecări erau un număr ridicat de persoane (aproximativ 1.500), moment la care ni s-a solicitat luarea unor măsuri pentru dispersarea acestor persoane. Menționăm faptul că, la ora aceea era prezentă în incinta parcării atât Poliția cât și Jandarmeria", au afirmat reprezentanții GOTO Parking.


Parcarea a fost dezinfectată de un furnizor specializat

Firma arată că parcarea a fost dezinfectată, atât înainte de eveniment, cât și în cursul zilei de ieri, și va fi reluat zilnic, atâta timp cât va exista activitate intensă pe Aeroport.

"Deși activitatea GOTO Parking a fost redusă drastic datorită lipsei pasagerilor din aeroportul Cluj, s-au luat măsuri în vederea limitării extinderii pandemie COVID-19,  realizându-se dezinfecția parcării de către un furnizor specializat în astfel de servicii. De asemenea au fost suspendate plățile în numerar a tichetelor de parcare aceasta derulându-se doar la automatele de plată pentru a se limita contactul personal între clienții parcării și formarea cozilor la casierie. Aseară s-a realizat o nouă dezinfecție la ora 19.00 și astăzi s-a repetat procesul, urmând a se relua zilnic cât timp va exista activitate intensă în aeroport", a adăugat conducerea GOTO Parking.


În final, reprezentanții firmei arată că astăzi, împreună cu Jandarmeria, au organizat culoare pentru pasageri, cu respectarea distanței minime.

În continuare, după ziua de ieri, Goto Parking a luat măsuri ce țin de propria activitate pentru evita crearea de aglomerări de oameni. Astăzi, persoanele care tranzitează aeroportul au fost în parcare tot datorita faptului ca aeroportul era închis și nu li se permitea accesul în incinta acestuia. Cu sprijinul Jandarmeriei în incinta Goto Parking, au fost organizate pasajele pietonale la distanța de 1,5 metri și s-a asigura un flux al pasagerilor ce corespunde cu ordonanțele în vigoare.


Citește și

Sute de oameni, ÎNGHESUIȚI UNUL ÎN ALTUL la Aeroportul Cluj, în plină epidemie de coronavirus

 

6 zboruri charter spre Germania, vineri, de la Cluj. PASAGERII AȘTEAPTĂ ÎN ORDINE , la distanță unii de alții, în parcarea Aeroportului