Actualitate
Senatul a dat undă verde construirii Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca
Legea pentru terenul noului Spital Pediatric Monobloc din Cluj a fost adoptată în Senatul României.
Senatul României a adoptat, miercuri, în regim de urgență, proiectul de Lege necesar pentru obținerea de către județul Cluj a terenului destinat noului Spital Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca. Procedura legislativă a fost demarată cu trei săptămâni în urmă, anunță Consiliul Județean (CJ) Cluj.
„În acest timp extrem de scurt s-au făcut toate demersurile necesare urgentării obținerii avizelor necesare. Împreună cu parlamentarii PNL de Cluj, am reușit să promovăm cu succes în Senat acest proiect de lege”, anunță președintele forului administrativ județean, Alin Tișe.
Ce urmează?
Mai întâi, proiectul de lege ajunge pe masa Camerei Deputaților pentru votul final. Reprezentanții CJ Cluj promit că, la fel ca la Senat, și în cazul Camerei Deputaților vor proceda „în aceeași manieră” și vor urgenta toate procedurile astfel încât, în decursul a câtorva săptămâni, proiectul de lege să fie adoptat de către deputați și trimis la promulgare Președintelui Țării, pentru a deveni Lege.
Mai departe, Consiliul Județean Cluj va demara studiile de fezabilitate și proiectul tehnic necesare noului Spital Pediatric Monobloc – „cel mai modern din România”. În privința finanțării construcției spitalului, Consiliul Județean s-a adresat Ministerului Fondurilor Europene și a solicitat ca fondurile necesare să fie asigurate din bugetul Uniunii Europene.
CITEȘTE ȘI:
Spitalul Monobloc de Copii intră în linie dreaptă. CJ a aprobat preluarea terenului USAMV din Becaș
CITEȘTE ȘI: