Un scriitor clujean „donează” povești pentru spitale

Gabriel Bota, scriitor clujean și directorul artistic al Festivalului Internațional de Carte Transilvania a venit cu o idee inedită pentru a ajuta spitalele clujene făcând ceea ce știe cel mai bine și, anume, scriind! Proiectul se numește „Cumpără o poveste și ajută unitățile medicale”, iar în cel mai scurt timp va fi demarat.

100 de povești de 300 de cuvinte vor fi donate

Scriitorul a vrut să ajute de acasă, prin literatură și a decis ca volumul la care scrie în prezent să îl ofere, bucată cu bucată, publicului.

„M-am tot gândit cum pot ajuta de acasă și cum o pot face prin literatură! Trăim cu toții un prezent ciudat și greu de gestionat! E clar că nu vom trece peste acest moment istoric decât și numai Împreună. Așadar, ce idee mi-a cășunat. De când stau în casă am început să scriu o carte (pornind de la o idee avută acum câțiva ani) despre iubire, despre dificultatea de a iubi, despre realitatea paradoxală a iubirii și iubirilor, despre normalități greu de gestionat, despre noi cei care avem nevoie întotdeauna de altcineva ca să știm cine suntem. 100 povești de dragoste (grele și neblurate) scrise fiecare în fix 300 de cuvinte! Povești în care vă veți regăsi fiecare, poate nu în toate dar în multe da. Trebuie doar să aveți curajul să (vă) recunoașteți! Cartea se numește Fucking love și-mi propusesem inițial să o public cândva, nedefinit când. Însă, însă, voi face altceva! Poate un demers simplu și natural dacă tot stau acasă și lucrez. Ca scriitor m-am gândit că nu pot face altceva decât să-mi donez munca celor care au nevoie! Prin urmare: voi publica în fiecare zi câte o poveste, pe măsură ce voi scrie! Voi, ca cititori dragi, ca să citiți trebuie să faceți o donație mică mititică spre spitale ori spre alte cauze. Altfel spus, împreună îi ajutăm pe cei care au nevoie”, a explicat Gabriel Bota.

„Niciodată în viața mea nu am cerut ceva celor care au citit ce am scris. Acum le cer, dar le cer pentru cei care au nevoie: doctori, oameni care n-au ce mânca, bătrâni”, a adăugat scriitorul.

Scriitorii și cititorii ajută medicii

Astfel, prin proiectul pe care și l-a propus Gabriel Bota, relația dintre scriitor și cititor primește noi nuanțe, legătura formată din iubire pentru literatură își propune să ajute sistemul medical să lupte pentru viețile noastre și a celor dragi nouă.

Eu vă promit că, printre hărmălaia copiilor din casă, a jucăriilor trântite de podele și pereți, a cratițelor, mașinilor de spălat și aspiratoarelor (să nu mai pomenesc de gura soției – fluier și râd, flu-flu), Voi scrie în fiecare zi o poveste. La sfârșit, sper să avem și cartea și să fim cu toții sănătoși! Fiind scriitor, atât pot să fac. Dacă ești cititor, poate poți și tu! Cumpără o poveste și ajută! Site-ul este deja gata, ne ocupăm de detaliile tehnice, totul se mișcă repede și bine! Dă-mi un gând dacă ți se pare bună ideea! Ajută, întotdeauna! Ori, pur și simplu ajută-mă în demers cu orice sfat! Ori așteaptă să scriu și apoi citește! Dar mai întâi, Ajută-i pe cei care au nevoie! împreună trecem peste tot greul, oricât de greu e! Așadar: Cumpără o poveste și ajută! Fericire, vă doresc! De fapt, Iubire! De fapt, sănătate! De fapt, știți voi”, a spus Gabriel Bota.

Scriitorul a adăugat că în cel mai scurt timp va oferi detaliile tehnice prin care cititorii pot să cumpere o poveste și să ajute.

Una dintre poveștile scriitorului

„Să cumpărăm măști!”

Stăm în izolare de 25 de zile. Doar noi 2. Și ne-am cunoscut cu exact 25 de zile înainte să intrăm în izolare. Din momentul în care s-a dat decretul stării de urgență naționale, am decis că e imposibil să stăm despărțiți. Vom face imposibilul și ne vom cunoaște în câteva zile așa cum ajung alții să se cunoască în ani de zile. Ne vom spune tot, ne vom arăta tot, nu ne vom ascunde nimic. Ne vom dezamăgi și, dacă nu ne va convine ceva , ghinion, nu avem unde pleca. Să iubești neobligat și să fii obligat să nu faci decât asta. Uite un ideal atins, o rețetă ce poate învinge chiar Coronovirusul chinezesc.

În primele 10 zile parcă am fost într-o vacanță în Burkina Faso. Am pătat cearceafuri și prosoape, am făcut dragoste în toate modurile posibile și imediat imposibile. În următoarele 5 am gătit cine romantice și ne-am promis unul fiecăruia acel ceva ușor de dat, Viitorul. În următoarele 10 ne-am uitat la filme, la poze vechi și, cumva inexplicabil, am reușit să ne construim un fel de trecut comun, un bagaj care să ne dea forța încrederii în această nouă viață, în Noi.

„Dacă mergi la magazin după lapte și hârtie igienică, te rog, să ai mare grijă! Te iubesc!”, așa mi-a spus.

La magazin mi s-a făcut rău. Am început să tușesc și oamenii s-au speriat. Am sunat-o și i-am zis că sunt amețit și că cei de la magazin au chemat salvarea și că mă întorc acasă totuși. Și mi-a închis telefonul și nu mi-a mai deschis ușa. Și nici măcar n-a vrut să audă că eram doar alergic la polen. Venise primăvara.

Iubirea se naște din teama de moarte! Iar teama de moarte întotdeauna e mai puternică decât iubirea.