monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Încă o strigare pentru extinderea Skatepark-ului Rozelor. Proiect de 2,6 mil. lei

Primăria Cluj-Napoca a relansat licitația un contract pentru servicii de proiectare si execuție lucrări pentru reabilitarea și extinderea skatepark Rozelor.

Extinderea skatepArk-ului, unul dintre proiectele câștigătoare în cadrul bugetării participative din 2018, are o valoare totală estimată de 2.667.369 lei, iar finanțarea se va face din bugetul local. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 14 aprilie 2020, iar criteriul de atribuire a contractului îl reprezintă prețul cel mai mic.

Durata de realizare a investiției este de 15 luni din care 3 luni pentru serviciile de proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor. Proiectul a fost scos la licitație pentru prima dată în luna februarie a acestui an, însă procedura a fost anulată, din lipsă de ofertanți.


Skatepark-ul Rozelor are o suprafață de 3.100 metri pătrați, din care 1.050 mp este suprafața skatepark-ului existent, 1.007 mp - extinderea skatepark-ului, 730 mp - spații verzi amenajate și 296 mp - alei.

Va fi eliminată vegetația distrusă și se vor realiza lucrări de gazonare și de plantare de vegetație perenă. De asemenea, parcul va beneficia de un sistem de iluminat inteligent, de sistem de irigații modern și de mai multe cișmele, promite municipalitatea.


„Prin această investiție se urmărește revitalizarea Parcului Rozelor și redarea acestuia tineretului amator de sporturi extreme: toți clujenii vor putea să se bucure de un parc mai frumos și mai modern, iar tinerii iubitori de skateboarding vor câștiga un spațiu sportiv la nivel olimpic – mai ales că acest sport va fi introdus de anul viitor în competițiile olimpice internaționale”, a precizat primarul Emil Boc, în noiembrie 2019.

SKATEPARK-UL DIN ROZELOR, O SITUAȚIE NU PREA ROZ

Parcul Rozelor a fost reamenajat acum 9 ani, când au fost investiți 670.000 lei în mobilier urban, sistem de iluminat public, panouri de baschet, bănci, o pistă de 500 de metri pentru biciclete și una de 2000 de mp pentru role. De atunci, însă, în acest parc a fost dat uitării.


Chiar dacă skatepark-ul din Rozelor este bine amenajat, spațiul nu este suficient pentru a da libertate tuturor să practice în voie sportul preferat. Când deja se strâng mai multe persoane, începe să devină aglomerat. În plus, cei care vor să își petreacă timpul în parc, trebuie să fie mereu atenți la copiii din jur, pentru a nu provoca un accident.

CUM VA ARĂTA SKATEPARK-UL, DUPĂ EXTINDERE

Tinerii din Cluj, pasionați de skateboarding, mers pe bicicletă, role sau trotinetă, se întâlnesc toți în skatepark-ul din Parcul Rozelor. Deși este un loc special amenajat, e mult prea mic și se confruntă cu o grămadă de probleme.


“În prezent, Parcul Rozelor este un parc cu arbori îmbătrâniți, ramuri uscate, debilitați și înclinați, mobilier urban vechi (skateparkul existent este învechit și demodat, rampe de skateboard prezentând multiple fisuri, bănci deteriorate) care nu mai are nicio estetică urbană. De asemenea, în zonă este înregistrat un mare deficit de spațiu verde. Investiția care se dorește a fi realizată are ca scop principal redarea parcului Rozelor și tineretului practicant de sporturi extreme a unui skatepark modern. Prin amenajarea și extinderea sa se propune să se câștige un spațiu adecvat upgradat la cerințele de competiție olimpică, dat fiind faptul că începând cu anul 2020 acest sport este introdus în competițiile olimpice internaționale”, susțin reprezentanții municipalității.