Actualitate
CERT-Transilvania ajută centrele de carantină de la munte şi oferă dezinfectanţi pentru medici
CERT-Transilvania a cumpărat dezinfectat şi mănuşi pentru medicii din Cluj şi caută furnizoril de aparate de ventilaţie şi echipamente medicale de protecţie.
„Mai mult decât oricând este imperativ să fim responsabili, de dragul nostru și al celor dragi, să respectăm măsurile menite să împiedice răspândirea virusului, dar și să fim solidari cu ce care luptă în prima linie pentru a avea grijă de persoanele aflate în spitale, în centrele de izolate și carantină și nu în ultimă instață, de noi toți. Pentru început, CERT-Transilvania a oferit suport logistic echipelor ce supraveghează centrele de carantină de la munte. De asemenea, am achiziționat 300 de litri de dezinfectant și 10.000 de mănuși ce vor fi donate eroilor noștri din primele linii de apărare. Continuăm cu demersurile pentru identificarea furnizorilor de aparate de ventilație și echipamente medicale de protecție (măști, halate, mănuși) și achiziția acestora în cel mai scurt timp. Dacă ne puteți oferi sugestii privind astfel de furnizori, dați-ne de știre! Dacă nu, și un share poate face minuni”, au transmis reprezentanții CERT.